Zilele UMF Craiova, 2026

Zilele UMF Craiova, 2026

miercuri, 3 iunie 2026
Zilele UMF Craiova, 2026

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova marchează, pe 5 iunie 2026, aniversarea instituției printr-o serie de evenimente care reunesc educația, cercetarea și spiritul comunității academice.
Ziua aniversară va debuta la ora 09:00, în Aula Magna, cu deschiderea oficială a manifestărilor dedicate Zilelor UMF Craiova. Evenimentul va aduce împreună membri ai comunității universitare, cadre didactice, studenți, cercetători, absolvenți și invitați ai universității pentru a celebra parcursul unei instituții care contribuie de aproape trei decenii la formarea profesioniștilor din domeniul sănătății.
Anul 2026 este și un moment cu valoare simbolică pentru întreaga comunitate academică: împlinirea a 50 de ani de la absolvirea primei promoții a Facultății de Medicină din Craiova.
Generația care a finalizat studiile în anul 1976 reprezintă generația fondatoare a medicinei craiovene moderne, cea care a deschis drumul miilor de medici formați ulterior în școala medicală craioveană.
De la ora 11:00, în Amfiteatrul „Mihai Ioana”, debutează Conferința Doctoranzilor, eveniment destinat noilor generații de tineri, implicați în cercetarea medicală de vârf și în continuarea tradiției academice construite de înaintași.
Seara, de la ora 19:00, la Casa Medicului și Farmacistului, va avea loc Întâlnirea colegială aniversară, un moment dedicat revederii absolvenților, profesorilor și colaboratorilor universității, într-un cadru care celebrează apartenența la comunitatea UMF Craiova.
Pe 7 iunie 2026, de la ora 11:00, în Amfiteatrul „Valeriu Neștianu”, va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului „BreakingMed – Știri care îmbolnăvesc”, dedicat impactului dezinformării asupra sănătății și rolului comunicării responsabile în spațiul public.
La jumătate de secol de la absolvirea primei promoții, UMF Craiova privește cu recunoștință către cei care au pus bazele școlii medicale craiovene și cu încredere către generațiile care îi vor continua misiunea. Aniversarea din acest an este, înainte de toate, o celebrare a oamenilor care au construit și construiesc, zi de zi, povestea medicinei craiovene.

Vezi și

Actualizat la 03.06.2026, 13:22