Despre noi

Excelăm dintotdeauna.

Pregătim lumea medicală de mâine prin formarea academică a specialiștilor în domeniul ştiinţelor medicale şi farmaceutice. Promovăm și dezvoltăm cercetarea ştiinţifică bio-medicală la cel mai înalt nivel.

Continuă

Facultăţi

Totul pentru educație înaltă.

Programele UMFCV sunt gândite pentru performanță medicală. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova este alcătuită din patru facultăți, care sunt împărțite în departamente și centre de cercetare. Mai jos veți găsi legături către paginile facultăților.

Continuă

Știri

Admitere

Împreună pentru succes. UMF Craiova îți deschide o lume, un rost, o misiune neprețuită: viața.  Excelenți profesioniști, cercetători și inovatori de prim rang în domeniul sănătății se dedică lumii medicale de mâine.  Aflați mai multe despre programe, proceduri, calendar.

Continuă

Baza materială și parteneri

UMF Craiova are dotări de ultimă generație, laboratoare performante, bibliotecă modernă, acces la numeroase baze de date internaționale și este susținută de cele mai importante instituții medicale din sud-vestul României. 

Continuă
Callout Image

Înscrie-te la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

Student la UMF

Studenții UMF Craiova sunt medicii de mâine. Învață, se implică în uriașe acțiuni comunitare, se bucură de un campus ultramodern. Aflați mai multe despre cazare, facilități, oportunități, asociații.

Continuă

 


 

UMF internaţional

UMF Craiova excelează prin parteneriate, prin acțiuni de sprijin, prin oportunități de dezvoltare. De zeci de ani, oferim programe de studiu în limba engleză, într-un mediu deschis, accesibil și performant. Aflați mai multe despre admitere, calendar, programe. 

Continuă

Evenimente

Al XIX-lea Simpozion Național de Morfologie Microscopică cu participare internațională
29
mai
UMF CRAIOVA
Al XIX-lea Simpozion Național de Morfologie Microscopică cu participare internațională
Al XIX-lea Simpozion Național de Morfologie Microscopică cu participare internațională. Mai mult ›››
The Annual Congress of Surgery for Students and Young Doctors - TACSSYD
08
octombrie
UMF Craiova
The Annual Congress of Surgery for Students and Young Doctors - TACSSYD
În perioada 8-12 octombrie 2024, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova are loc a șaptea Ediție a Congresului Anual pentru Studenți și Medici Tineri TACSSYD (The Annual Congress of Surgery for Students and Young Doctors), un congres med.. Mai mult ›››
Ultrasound Pathology Course
17
octombrie
UMF Craiova
Ultrasound Pathology Course
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește în perioada 17-19 Octombrie 2024 ”Ultrasound Pathology Course”, cu participare internațională. Mai mult ›››

 


 

Pentru mai multe informaţii, contactaţi-ne!