luni, 26 ianuarie 2026
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova are bucuria să vă invite marți, 27 ianuarie 2026, de la ora 13.00, în Sala Senatului (Petru Rareș Nr. 2), la prezentarea proiectului internațional „PharmVac-RO: Enhancing Pharmaceutical Services of Vaccination in Romania Through Awareness, Advanced Training and Digital Tools”, o inițiativă strategică dedicată dezvoltării serviciilor de vaccinare în farmacia comunitară din România. Alături de cadre didactice și cercetători, reprezentanți ai farmaciilor independente și ai lanțurilor de farmacii locale și naționale, vor participa dr. Silvia Gatscher, Health Operations Manager, Biroul de Țară al OMS în România, conf. univ. dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.
Inițiativa vizează optimizarea rolului farmacistului în cadrul strategiei naționale de imunizare, prin consolidarea serviciului de vaccinare realizat în farmacia de circuit deschis. Deși legislația din România a fost actualizată în anul 2022 pentru a permite farmaciștilor administrarea vaccinurilor antigripale, datele din cercetări recente arată că persistă bariere de ordin profesional, educațional și comunicațional care limitează integrarea deplină a acestui serviciu în practica curentă.
Pentru a răspunde acestor provocări, proiectul PharmVac-RO este structurat pe doi piloni principali. Primul pilon vizează dezvoltarea și implementarea „PharmVac-RO Toolkit”, o resursă educațională digitală, open-access, adaptată contextului și nevoilor specifice farmaciștilor din România. Al doilea pilon urmărește creșterea competenței și a încrederii profesionale a farmaciștilor, cu accent pe trei domenii esențiale: administrarea corectă a vaccinurilor, gestionarea reacțiilor adverse și comunicarea eficientă cu pacienții.
Farmaciștii din România vor avea acces la instrumente educaționale moderne și interactive, incluzând aici materiale video animate sub formă de ghiduri procedurate, infografice și suporturi de curs, studii de caz interactive, precum și o serie de podcast-uri ce reunesc dialoguri aplicate între farmaciști și experți în boli infecțioase sau sănătate publică, dedicate clarificării temelor complexe legate de vaccinare.
„Proiectul PharmVac-RO pornește de la o realitate clară: cadrul legislativ există, însă pentru ca vaccinarea în farmacia comunitară să devină un serviciu funcțional, sigur și acceptat pe scară largă, este nevoie de formare, încredere și instrumente adaptate practicii reale. Prin acest proiect, ne propunem să oferim farmaciștilor din România nu doar informație, ci competențe aplicate și suport profesional, într-un format modern, accesibil și relevant. PharmVac-RO Toolkit este gândit ca un sprijin concret pentru farmacistul care interacționează zilnic cu pacienții și poate juca un rol esențial în creșterea acoperirii vaccinale și a încrederii în serviciile de sănătate”, a declarat prof. univ. dr. Adina Turcu Știolică, manager de proiect.
Proiectul, susținut prin grant educațional de Pfizer Global Medical Grants, a fost declarat câștigător într-o competiție la care au participat nu mai puțin de 20 de țări. În România acesta este implementat prin colaborarea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Prin PharmVac-RO, partenerii își propun să contribuie la consolidarea serviciilor farmaceutice de vaccinare, la creșterea încrederii profesionale a farmaciștilor și, implicit, la îmbunătățirea accesului populației la servicii de imunizare sigure, moderne și bine integrate în sistemul de sănătate din România.
Vezi și
UMF Craiova – premieră națională în radiologie sustenabilă
Centrul de Imagistică al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, primul din România certificat Green ID de Societatea Europeană de Radiologie
Centrul de Imagistică al Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a obținut certificarea..
luni, 26 ianuarie 2026
PharmVac-RO consolidează rolul farmacistului în vaccinarea din România
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova are bucuria să vă invite marți, 27 ianuarie 2026, de la ora 13.00, în Sala Senatului (Petru Rareș Nr. 2), la prezentarea proiectului internațional „PharmVac-RO: Enhancing Pharmaceutical Se..
luni, 26 ianuarie 2026
Ministerul Sănătății – Alianța Universitară G6 UMF
Ministerul Sănătății, împreună cu Alianța Universitară G6 UMF, informează candidații și publicul interesat că, pentru Concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie care se va desfășura în data 15 noi..
vineri, 23 ianuarie 2026
Informare privind plata burselor aferente lunii ianuarie
Stimați studenți,
Vă informăm că plata burselor aferente lunii ianuarie va fi efectuată în cursul lunii februarie.
Această decalare nu afectează drepturile dumneavoastră financiare. Sumele vor fi achitate integral, în conformitate cu reglementările î..
vineri, 23 ianuarie 2026