Tutori an universitar 2024-2025

Tutori an universitar 2024-2025

ACTIVITATE DE TUTORIAT

 

Tutorii de an sunt cadre didactice care au ca rol sprijinirea și consilierea studenților cu privire la probleme survenite în cadrul procesului didactic și medierea cu conducerea facultății. 

Activitatea de tutoriat:

  • Tutoriatul reprezintă un program de sprijinire şi îndrumare a studenţilor, în scopul de a facilita integrarea în învăţământul universitar, şi menţinerea interesului pentru finalizarea studiilor universitare,  a oferi îndumare în alegerea celor mai potrivite opţiuni didatice, culturale şi sociale specifice vieţii studenţeşti, având ca scop ameliorarea rezultatelor şcolare. Sistemul tutorial încurajează comunicarea şi încrederea studenţilor faţă de Universitate şi mediul academic. Studenţii vor fi încurajaţi să-şi prezinte problemele şi să solicite sprijinul tutorelui.
  • Tutoriatul constă în activităţi de comunicare cu studenţii, fie prin întâlniri directe, fie pe cale electronică.
  • În timpul activitaţii sale, tutorele trebuie să fie comunicativ, să dea dovadă de răbdare şi interes, de disponibilitate de a înţelege problemele studentului, dând acestuia din urmă încredere în utilitatea demersului său. 

Obiective:

  • Adaptarea şi integrarea cât mai bună a studenţilor la viaţa academică
  • Optimizarea rezultatelor obţinute de studenţi în procesul de învăţare
  • Dezvoltarea personală şi orientarea profesională a studenţilor
  • Fluidizarea comunicării studenți – cadre didactice – administrație
  • Identificarea rapidă a eventualelor probleme legate de procesul didactic  

Atribuțiile tutorilor de an:

  • Consilierea studenților în probleme academice
  • Consilierea studenților în probleme administrative şi sociale
  • Sprijinirea studenţilor în vederea adaptării lor la cerinţele sistemului universitar, la modul de învăţare şi organizare a timpului, în special la anii mici
  • Informarea conducerii Facultăţii cu privire la:
    • situaţiile sociale speciale care necesită ajutor
    • situaţiile şcolare dificile apărute în cursul şcolarităţii
  • Îndrumarea în carieră în cazul studenților din anii terminali, în funcţie de rezultatele învăţării și de aptitudini
  • Informarea studenților asupra oportunităților de cercetare existente
  • Îndrumarea studentului către Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională UMF din Craiova 

Obligaţiile tutorilor de an:

  • Să se întâlnească cu studenţii îndrumați o data / lună pentru a afla problemele acestora
  • Să aibă disponibilitate pentru eventualele solicitări în afara întâlnirilor programate
  • Raportarea la solicitarea decanului facultăţii a unor situaţii centralizate semnalate de către studenţi în cadrul întâlnirilor

 

Actualizat la 06.05.2025, 10:22