In memoriam Prof. univ. dr. Nicolae Cernea (01.01.1956- 25.11.2025)

In memoriam Prof. univ. dr. Nicolae Cernea (01.01.1956- 25.11.2025)

marți, 25 noiembrie 2025
In memoriam Prof. univ. dr. Nicolae Cernea (01.01.1956- 25.11.2025)

Comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova anunță plecarea dintre noi a profesorului universitar doctor Nicolae Cernea, una dintre personalitățile care au marcat profund medicina craioveană și învățământul medical românesc.
Dispariția sa lasă în urmă o moștenire profesională uriașă, construită cu rigoare, generozitate și o pasiune rară pentru obstetrică-ginecologie, pentru oameni și pentru știință.
Nicolae Cernea și-a dedicat întreaga carieră domeniului obstetricii și ginecologiei. A parcurs toate treptele profesiei, de la medic stagiar la medic primar și de la asistent universitar la profesor universitar și conducător de doctorat, consolidându-și reputația unui clinician excepțional și a unui dascăl desăvârșit. În 2013, a devenit Membru Corespondent al Academiei de Științe Medicale, o recunoaștere firească a valorii sale științifice .
A condus Clinica I Obstetrică-Ginecologie a SCJU Craiova, fiind, timp de aproape două decenii, una dintre vocile cele mai respectate ale specialității la nivel național. În UMF Craiova, și-a asumat multiple responsabilități educaționale și administrative, devenind mentor și lider pentru multe generații de studenți, rezidenți și medici  care îi datorează formarea profesională. Colegii îi evocă încă spiritul calm, echilibrat și capacitatea de a-și asuma cu discreție, dar ferm, responsabilități mari.
Profesorul Nicolae Cernea a coordonat programe naționale de importanță majoră, precum Programul de depistare precoce a cancerului de col uterin în Regiunea Sud-Vest, a condus comisii de specialitate ale Ministerului Sănătății și a fost vicepreședinte al celor mai prestigioase societăți profesionale în obstetrică-ginecologie, colposcopie și ultrasonografie. Prin activitatea sa de cercetare, cu peste 370 de lucrări publicate, 29 în reviste ISI, și prin organizarea unor centre moderne de diagnostic și tratament, a contribuit decisiv la modernizarea specialității în Craiova și în întreaga țară .
Ca editor, a consolidat profilul științific al UMF Craiova, fiind redactor-șef al revistelor Craiova Medicală și Current Health Sciences Journal și director al Editurii Medicale Universitare. În această ipostază, a deschis drumul multor autori și proiecte editoriale care au dus numele universității mai departe.
Dar, dincolo de funcții și realizări, profesorul Nicolae Cernea rămâne în memoria celor care l-au cunoscut ca un om luminos, echilibrat, pasionat de meserie și profund devotat semenilor. Avea darul rar de a îmbina exigența cu blândețea, știința cu eleganța, profesionalismul cu un firesc al omeniei care făcea orice dialog cu el să devină o lecție.
UMF Craiova pierde astăzi un profesor exemplar, un coleg respectat și un lider autentic. Dar moștenirea sa va continua să trăiască în oameni, în instituții, în proiecte și, mai ales, în generațiile pe care le-a format.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vezi și

Actualizat la 25.11.2025, 14:02