Burse sociale, acordate prin PEO

Burse sociale, acordate prin PEO

luni, 23 martie 2026
Burse sociale, acordate prin PEO

Bursele sociale, acordate prin PEO 

Anunț privind acordarea bursei sociale prin proiectul Intervenții pentru învățământul terțiar - măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar, cod SMIS 322473 

 

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova participă la implementarea activității A6 – Acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, derulat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național. 

Începând cu semestrul al II-lea al anului universitar 2025–2026, modul de acordare a burselor sociale se modifică: acestea nu vor mai fi finanțate din bugetul de stat, ci vor fi acordate prin proiectul PEO, prin intermediul unei platforme naționale dedicate. 

Pentru accesarea bursei, studenții vor trebui să își activeze contul în platforma de management al burselor sociale și să completeze informațiile solicitate până la data de 24 martie 2026. 

Etapele procesului: 

  • 18 martie 2026 – generarea conturilor studenților în platformă
  • 18–24 martie 2026 – completarea și transmiterea datelor de către studenți
  • 25–26 martie 2026 – verificarea și validarea informațiilor de către Universitate 

Studenții eligibili sunt încurajați să completeze datele în platformă imediat după activarea contului, asigurându-se că informațiile introduse sunt corecte și complete. Completarea din timp a formularului contribuie la evitarea aglomerării platformei în ultimele zile ale perioadei de înscriere și facilitează procesarea eficientă a cererilor. 

Activitatea A6 – Acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate are ca obiect acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, în vederea sprijinirii accesului, participării și menținerii acestora în învățământul superior, ca măsură de prevenire și reducere a abandonului universitar. Bursa socială acordată prin proiect este în cuantum fix de 925 lei/lună și se acordă până în luna iulie 2026, inclusiv. 

Pot face parte din grupul țintă al proiectului studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:

  • vârsta între 18 și 29 de ani la data înregistrării, să fie înmatriculat la licență sau master, la forma de învățământ cu frecvență, pe un loc finanțat de la bugetul de stat;
  • să îndeplinească condițiile de acordare a bursei sociale prevăzute la art. 10 alin. (9) lit. a–c din OME nr. 6463/2023;
  • să îndeplinească condițiile de acordare a bursei sociale prevăzute de metodologia de acordare a burselor sociale a universității. 

În cadrul etapei I de înscriere, universitatea încarcă în platforma de burse sociale UEFISCDI lista studenților selectați pentru acordarea bursei sociale în semestrul I al anului universitar 2025/2026 (aflați în plată în ianuarie 2026), care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în cadrul proiectului. Ulterior, studenții incluși în această etapă vor primi, prin e-mail, informațiile necesare pentru activarea contului în platforma de burse sociale UEFISCDI, completarea datelor solicitate și semnarea documentelor aferente înregistrării în grupul țintă al proiectului. 

Pentru etapa a II-a de înscriere studenții trebuie să urmeze calendarul și instrucțiunile comunicate de universitate. 

Studenții beneficiari ai bursei sociale, precum și cei selectați ulterior în etapa a II-a, sunt rugați să verifice periodic adresa de e-mail comunicată universității, inclusiv folderul Spam/Junk, pentru a nu rata mesajele referitoare la înregistrarea în platforma de burse sociale UEFISCDI, completarea informațiilor solicitate și semnarea documentelor necesare.

 

Vezi și

Actualizat la 23.03.2026, 14:33