Program de pregătire la a doua specialitate - sesiunea noiembrie 2023
Au fost aprobate listele medicilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din sesiunea noiembrie 2022, care au completat dosarele până la data de 09.01.2024, conform prevederilor ordinului M.S. nr. 4356/28.12.2023, anexa nr. 2. Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2 care până la data de 09.01.2024 inclusiv, nu și-au completat dosarele, au fost declarate respinse. Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2, care și-au completat dosarele, se vor prezenta în perioada 15.01.2024-17.01.2024, între orele 11:00-14:00 la sediul direcțiilor de sănătate publică județene din centrele universitare pentru care au optat, în vederea repartizării la stagiul de pregătire. (PENTRU CENTRUL UNIVERSITAR BUCUREȘTI, PREZENTAREA SE VA FACE LA DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, strada Avrig, nr.72-74, sectorul 2). Stagiul de pregătire începe la data de 15 ianuarie 2024.
Anexa nr.2 completari 09.01.2024.pdf
Prin ordinul M.S. Nr. 4356/28.12.2023 au fost aprobate listele medicilor, medicilor stomatologi şi farmaciştilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din sesiunea 01 noiembrie 2023, după cum urmează: a) Anexa nr. 1 Lista medicilor, medicilor stomatologi şi farmaciştilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din sesiunea 01 noiembrie 2023 – dosare complete. b) Anexa nr. 2 Lista medicilor, medicilor stomatologi şi farmaciştilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din sesiunea 01 noiembrie 2023 – dosare incomplete. Persoanele prevăzute în Anexa nr.1 se vor prezenta în data de 03.01.2024, între orele 11-14, la sediul direcțiilor de sănătate publică județene din centrele universitare pentru care au optat, în vederea repartizării la stagiul de pregătire. (PENTRU CENTRUL UNIVERSITAR BUCUREȘTI, PREZENTAREA SE VA FACE LA DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, strada Avrig, nr.72-74, sectorul 2). Persoanele care, din motive obiective, nu se vor putea prezenta în perioada precizată, au posibilitatea să se prezinte pentru primirea repartiției până la data de 11 ianuarie 2024. Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2 au posibilitatea ca, până la data de 09.01.2024 inclusiv, să-şi completeze dosarele. In cazul necompletării în intervalul de timp mai sus menţionat, dosarele respective vor fi respinse. Stagiul de pregătire va începe la data de 01 ianuarie 2024 pentru persoanele din Anexa nr. 1, respectiv la data de 15 ianuarie 2024 pentru persoanele prevăzute în Anexa nr. 2, care urmează să-și completeze dosarele cu actele lipsă.
Anexa nr.1-dosare complete.pdf
Anexa nr.2-dosare incomplete.pdf
Ministerul Sănătăţii organizează înscrierea la programul de pregătire în cea a doua specialitate în regim cu taxă în perioada 01 noiembrie-10 noiembrie 2023 pentru posesorii certificatului de medic, medic stomatolog, respectiv farmacist specialist.
Candidații pot obține avizul instituţiilor de învăţământ medical superior privind înscrierea la programul de pregătire, pe specialitățile și locurile propuse pentru această sesiune, în perioada 25.10.2023-05.11.2023 inclusiv.
Dosarele de înscriere pentru efectuarea programului de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, sesiunea noiembrie 2023, vor fi transmise prin serviciile poștale la Direcția Politici de Resurse Umane în Sănătate din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 17-19, sector 1, cod 010043, Bucureşti, în perioada 01.11.2023-10.11.2023, inclusiv, data poştei cel târziu 10.11.2023.
Publicație_a_2-a_specialitate_noiembrie_2023.pdf
locuri_a_2-a_specialitate_NOIEMBRIE_2023.pdf
CERERE-MODEL.pdf
Ordin-taxa.pdf
Ordin-taxa_2.pdf
ANGAJAMENT_PLATA.pdf
Cerere coordonator inscriere a 2 a specialitate.pdf
Cerere aviz UMF inscriere a 2 a specialitate.pdf