Facultatea de Farmacie are o poziţie bine definită în cadrul UMFCV, în decursul celor aproape 25 de ani de la înființare dovedind rezultate remarcabile atât în domeniul învăţământului, cât şi pe plan ştiinţific.
Facultatea de Farmacie din cadrul UMFCV a parcurs etapele de evoluție pe care universitatea le-a străbătut de-a lungul anilor. În anul 1996, specializarea Farmacie și-a început activitatea cu 51 studenți la programul de studiu ”Farmacie”, dar odată cu trecerea timpului numărul acestora a crescut astfel încât, la ultima evaluare instituțională realizată de ARACIS în anul universitar 2014-2015, au fost aprobate pentru acest program de licență 125 de locuri în primul an de studii (conform Hotărârii Consiliului ARACIS din 30.04.2015). Proiectul Facultății de Farmacie a devenit realitate dintr-o necesitate a proiectului de modernizare național și a fost sprijinit foarte puternic de echipele de cadre didactice de la Facultatea de Medicină și de la Facultatea de Medicină Dentară.
După evaluarea ARACIS din 2015, în anul universitar 2015-2016 a început și pregătirea studenților în cadrul programului de studii de licență ”Farmacie - limba engleză”, program autorizat de către ARACIS în anul 2013, dar la care admiterea a fost suspendată în anul 2019 deoarece acesta a urmat trend-ul general al unui interes redus pentru un astfel de program în limba engleză, fiind doar 22 studenți înmatriculați în anul 2020-2021.
Continuând procesul de dezvoltare și diversificare a ofertei educaționale a Facultății de Farmacie, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova s-a organizat, în data de 24 septembrie 2023, primul concurs de admitere pentru programul de studii Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic.
În tot acest timp, cadrele didactice din cadrul Facultății de Farmacie au desfășurat activități care să susțină misiunea primordială a facultății în domeniile didactic şi de cercetare ştiinţifică, aflată în concordanţă cu misiunea UMFCV - didactică, de cercetare științifică, de asistență medicală și de educație medicală continuă - și obiectivele stabilite pentru împlinirea acesteia, dar care conţine și elemente de specificitate şi oportunitate în conformitate cu cadrul naţional al calificărilor.
Ca parte a strategiei de dezvoltare a programelor de studii ale Facultății de Farmacie dar și în concordanță cu obiectivele strategice instituționale, cu preocuparea permanentă pentru inserția pe piața muncii a absolvenților noștri, cu susținerea educației farmaceutice continue, în cadrul facultății se derulează două programe de master, programul de masterat Farmacologie și Toxicologie (cu durata de un an) și programul de masterat Tehnici de laborator clinic și de analiza medicamentului (cu durata de doi ani).
Actualizat la 26.01.2026, 07:46