Descriere

Descriere

Tehnologia farmaceutică este o disciplină de specialitate din domeniul științelor farmaceutice, cu caracter interdisciplinar care studiază principiile științifice și tehnice implicate în proiectarea, formularea, prepararea, controlul calității și fabricarea formelor farmaceutice.
Disciplina integrează cunoștințe din chimie, fizică, biofarmacie, farmacocinetică, microbiologie și inginerie de proces, având ca obiectiv principal obținerea medicamentelor sigure, eficiente, stabile și reproductibile, cu biodisponibilitate optimă.
Principalele obiective şi teme ale disciplinei Tehnologia Farmaceutică sunt studiul formulării, fabricării, stabilităţii şi eficacităţii formelor farmaceutice dozate şi sistemelor terapeutice:
aspecte şi concepte teoretice şi practice.
De asemenea, Tehnologia farmaceutică se mai ocupă și cu definirea şi caracterizarea formelor farmaceutice şi calităţii acestora: soluţii medicamentoase, preparate injectabile şi perfuzabile, preparate oftalmice, preparate obţinute prin extracţie, coloizi, aerosoli, emulsii, suspensii, unguente, supozitoare, pudre, capsule, comprimate şi componentele formelor farmaceutice: substanţe active, vehicule, excipienţi, adjuvanţi, recipiente.
Primele cursuri de Tehnologie farmaceutică au fost susținute de Doamna Conf. Univ. Dr. Mariana Aciu în primavara anului 1999, urmând ca din toamna aceluiași an, disciplinei să i se alăture și Domnul Prof. Univ. Dr. Dumitru Lupuleasa.
În prezent, colectivul Disciplinei Tehnologie farmaceutică este constituit din:
  • Conferențiar universitar dr. Ionela Belu
  • Conferențiar universitar dr. Ani-Simona Sevastre
  • Conferențiar universitar dr. Oana-Elena Nicolaescu
  • Șef lucrări dr. Gabriela-Andreea Mocanu
  • Asist univ drd. Livia Gavrilescu
Pregătirea materialelor necesare desfăşurării activităţii de laborator este realizată Stana Claudia, tehnician ai disciplinei.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Actualizat la 27.01.2026, 13:13