Descriere

Descriere

           Specializarea "Stomatologie" s-a înfiinţat în anul 1990 în cadrul Facultăţii de Medicină din Craiova, care la acea dată era parte a Universităţii din Craiova. Din anul 1998, Specializarea de Stomatologie a devenit Facultatea de Stomatologie, prin înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, iar din anul 2004, Facultatea de Stomatologie şi-a schimbat denumirea în Facultatea de Medicină Dentară Craiova, în conformitate cu normativele Uniunii Europene. Disciplina de Odontologie-Parodontologie a luat naştere în cadrul Catedrei de Chirurgie a Facultăţii de Medicină din Craiova, la 1 octombrie 1992, odată cu ajungerea în al 3-lea an de studiu, de la înfiinţarea secţiei de Stomatologie Facultăţii de Medicină Craiova. Din anul universitar 2007-2008 disciplina Odontologie-Parodontologie s-a reorganizat în trei noi discipline (Odontoterapie, Endodonţie, Parodontologie) în conformitate cu exigenţele curriculare din Uniunea Europeană.

 Sediul disciplinei  s-a aflat iniţial în cadrul Clinicii de Odontologie, Policlinica 2 Stomatologie, Brazda lui Novac din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În prezent sediul disciplinei este situat în cadrul Facultăţii de Medicină, corp B, etajul 4.

 Primele  cadre didactice ale acestei discipline au fost: Sef lucrări Dr. Ioan Gașpar, Asist. Univ. Dr. Cornelia Bîcleşanu. În anul universitar 1997, au intrat prin concurs Asist. Univ. Dr. Claudia Zamșa și Asist. Univ. Dr. Mihaela Răescu, ele transferându-se ulterior la alte facultăți din țară. Din anul 1999 a intrat prin concurs Asist. Univ. Dr. Mihaela Ţuculina. Începând cu anul universitar 2003-2004 s-au încadrat Asist Univ. Dr. Marilena Bătăiosu şi Prep. Univ. Dr. Oana Mihăilescu, iar din anul universitar 2004-2005, semestrul 2, a mai fost încadrată Prep. Univ. Dr. Iren Alina Moraru. Ulterior s-au adăugat disciplinei doi noi preparatori: Prep. Univ. Dr. Lelia Gheorghiţă, din semestrul 2, 2006 şi Prep. Univ. Dr. Cristian Petcu din semestrul 2, 2008, din 2017,  doctorand Anca-Gabriela Trușcă și doctorand Cristina Fărcaș-Berechet, iar din anul 2022 devine asistent universitar Alexandra-Carina Banică. 

 Colectivul actual de cadre didactice al disciplinei de Endodonție este format după cum urmează: Conf. Univ. Dr. Oana Andreea Diaconu, Șef lucrări Dr. Lelia-Mihaela Gheorgiţă, Asist.univ. Dr. Anca-Gabriela Gheorghe, Asist univ. dr. Alexandra-Carina Banică, Drd. Cezar Diaconu și Drd. Aurelian Cîrstea.

       Baza materială a disciplinei este reprezentată de 12 unituri dentare repartizate în două săli spaţioase, necesare desfăşurării activităţilor demonstrative şi practice pentru studenţii anilor IV şi V, precum şi o sală amenajată pentru susţinerea cursurilor cu studenţii. Micromotoarele endodontice si apex locatoarele completează ansamblul dotărilor de care beneficiază disciplina.

 Activitatea didactică și științifică a disciplinei de Endodonție este una remarcabilă, manifestată printr-un număr impresionant de publicații științifice, de proiecte de cercetare, redactarea de materiale didactice. De asemenea cadrele didactice ale celor două discipline se implică permanent și în coordonarea activității medicilor rezidenți, dar și în activitatea de asistență medicală stomatologică și în proiectele de profilaxie a cariei dentare la copii și tineri.

           Direcțiile de cercetare ale disciplinei se orientează către: evaluarea histopatologică, imunohistochimică şi microbiologică a pulpei dentare şi a parodonţiului şi apical la pacienții de grupe diferite de vârstă, dar și cu boli asociate, la identificarea clinico-radiologico-tomografică a diferitelor aspecte privind morfologia internă si externă corono-radiculară cu influenţă asupra diagnosticului şi planului de tratament, la studiul asupra metodelor și biomaterialelor utilizate în obturarea sistemului endodontic (studiu multidisciplinar al proprietăţilor materialelor dentare ce presupune elaborarea unei metode originale de evaluare a biocompatibilităţii materialelor dentare în funcţie de aspectul histologic al ţesuturilor cu care vin în contact).

          Aceste cercetari s-au materializat prin publicarea de articole in reviste cotate ISI sau BDI (Endodontic bacterial reduction using diode laser radiation – short literature review - Rom J Oral Rehab 2020, Retrieving broken metallic instruments from root canal by using the ultrasound system and endodontic microscope - Revista de Chimie 2019, Histological and immunohistochemical aspects of the atrophic dental pulp modifications of abutment teeth - Rom J Morphol Embryol 2019, Root Resorption Prevalence in adults from Dolj County, Romania – A radiological evidence - Rom J Oral Rehab 2018, Histological and immunohistochemical study on the dental pulp of patients with diabetes mellitus- Rom J Morphol Embryol 2017, Long term results regarding the clinically applicability of two root canal sealers - Revista de Materiale Plastice 2017) sau comunicari la congresele  nationale si  internationale (Abordări terapeutice actuale în tratamentul parodontitelor apicale simptomatice - A VI-a Conferință a SRCMD, 21-22 octombrie 2022, Craiova; Analiza in vitro a obturației endodontice realizată prin tehnici diferite - Craiova Stoma Links, a XII-a ediție, 2-4 iunie 2022, Craiova; Aspecte clinice privind abordarea accidentelor si iatrogeniilor in cursul retratamentului endodontic ortograd - Al XII-lea Congres Național Zilele Medicinei Dentare Craiovene, 24-26 iunie 2021, Craiova; Morfologia radiculara externă și internă la nivelul premolarului unu maxilar- studiu in vitro - Al X-lea Congres National Zilele Medicinei Dentare Craiovene, 7-9 iunie 2018, Craiova; Histological Study Regarding Structural Changes occurred in Irreversible Pulpitis - 23rd Congress of the Balkan Stomatological Society (BaSS), 10-12 mai 2018, Iasi, România; Tooth Wear in High Performance Team Sportive - 64Th ORCA Congress July 5-8 Iulie 2017, Oslo, Norway; Clinical Aspects of Restoration of Endodontically Treated Teeth Using Fiber Posts – Review - 22nd Congress of the Balkan Stomatological Society, 4-6 mai 2017, Thessaloniki, Grecia).

 

           O parte  reprezentativă din rezultatele temelor de cercetate a fost inclusă în Tratatul de Endodonție, realizat in colaborare cu cadrele didactice de la disciplinele de specialitate din țară sub coordonarea Prof.Univ. Dr. Andrei Iliescu, membru al Academiei de Studii Medicale si colaborator apropiat al Facultatii de Medicina Dentară din Craiova. Prieten și îndrumător statornic al colectivului disciplinelor de Odontoterapie si Endodonție, Dl. Profesor a lăsat o amprentă puternică în evoluția profesională a multora dintre cadrele didactice care slujesc astăzi cu devotament această parte importantă a tăramului medicinei dentare.

         Cadrele didactice ale disciplinei participă constant la numeroase manifestări științifice internaționale și naționale de profil, organizate de facultățile tradiționale sau societăți stomatologice de prestigiu, susținând conferințe pe teme de mare interes, pentru multe dintre acestea primind aprecieri concretizate în diplome de excelență sau premii.

 

 

Actualizat la 20.12.2022, 15:58