Pentru fobia specifică, elementul esenţial este frica marcată şi persistentă, excesivă sau nejustificată, provocată de prezenţa sau anticiparea unui obiect sau situaţii specifice (criteriul A, cf. DSM IV). Expunerea la stimulul fobic provoacă aproape în mod constant un răspuns anxios imediat care poate lua forma unui atac de panică circumcis situaţional sau predispus situaţional (criteriul B), iar persoana recunoaşte că frica sau este excesivă sau nejustificată (criteriul C). Cel mai adesea, stimulul fobic este evitat sau este îndurat cu anxietate sau detresă intensă (criteriul D). Diagnosticul este adecvat numai dacă evitarea, frica sau anticiparea anxioasă a întâlnirii stimulului fobic interferează semnificativ cu rutina cotidiană, funcţionarea profesională sau viaţa socială (criteriul E). Fobia specifică poate fi: de animale, de mediul natural, de sânge-injecţii-plăgi, de tip situaţional (exemplu: avioane, ascensoare, spaţii închise) sau de alt tip (exemplu: evitarea fobică a situaţiilor care pot duce la sufocare, vomă sau contractarea unei maladii).
Foto: Rucsandra Calin
Spre deosebire de fobia specifică, fobia socială are drept element esenţial frica marcată şi persistentă de una sau mai multe situaţii sociale sau de performanţă, în care persoana este expusă unor oameni nonfamiliari sau unei posibile scrutări de către alţii; individul se teme că va acţiona într-un mod umilitor sau jenant (criteriul A). Expunerea la situaţia socială temută provoacă aproape constant anxietate, care ia forma unui atac de panică limitat situaţional sau predispus situaţional (criteriul B), iar persoana recunoaşte că frica sa este excesivă sau nejustificată (criteriul C). Situaţiile sociale sau de performanţă temute sunt evitate sau îndurate cu o anxietate sau detresă intensă (criteriul D) şi evitarea, anticiparea anxioasă sau detresa interferează semnificativ cu rutina normală, cu funcţionarea profesională sau activităţile ori relaţiile sociale (criteriul E).
Elizabeth şi King (2004) concluzionau în studiul lor privind etiologia fobiei sociale că importanţi în dezvoltarea acesteia, pe lângă factorii genetici şi interacţiunile dintre părinţi şi copii, sunt şi experienţele traumatizante cu ceilalţi (relatate de 56% dintre subiecţi), deficite în sfera competenţelor sociale sau a procesării informaţiilor şi cogniţiilor sociale. De asemenea, studiul menţionat sublinia relevanţa cercului vicios format de timiditate şi anxietate, în sensul că anxietatea poate duce la o atitudine rezervată faţă de ceilalţi, dar şi invers, atitudinea rezervată poate interveni în interacţiunile sociale şi în formarea abilităţilor sociale, care poate duce la o creştere a anxietăţii sociale.
Rector şi colab. (2006) enumerau o listă de preocupări ale pacienţilor diagnosticaţi cu fobie socială: nivelul anticipat de confort, gradul perceput de acceptare socială, rezultatele anticipate, nivelul personal perceput de competenţă socială. În cazul anticipării unui eşec şi/sau a unei evaluări negative din partea celorlalţi, pacienţii se angajează în comportamente de evitare şi/sau de asigurare, iar dacă evitarea nu este posibilă, atunci ei vor suporta aceste situaţii cu mare dificultate.
Nu se acordă diagnosticul de fobie socială în cazul în care problemele respective au la bază o infirmitate fizică sau o afecţiune psihică (de exemplu: teama de a mânca în public a pacienţilor cu anorexie nervoasă).
Fobiile sociale reprezintă cele mai mascate şi mai dificil de identificat tipuri de fobii, care pot guverna viaţa unei persoane. Aşa cum sublinia şi Holdevici (2005), chiar dacă suntem conştienţi că viaţa este plină de dificutăţi, de obstacole, că trebuie să luptăm cu ele, suntem nesiguri şi câteodată depăşiţi de ceilalţi şi, de cele mai multe ori, punem aceste probleme pe seama unor conflicte inconştiente nerezolvate sau pe seama defectelor altor persoane. Cu toate acestea, multe dintre probleme nu sunt altceva decât fobii sociale mascate.
După Fensterheim şi Baer (1977), principalele tipuri de fobii sunt:
- fobia de a privi
- teama legată de faptul că ceilalţi îşi vor da seama că individul este nervos
- teama că subiectul va fi "prins" într-o relaţie apropiată
- teama de a fi "descoperit"
- fobia de sentimente negative
- fobia de singurătate (de a întreprinde o acţiune singur)
- fobia subiectului că nu va putea comunica cu ceilalţi
· fobia că ceilalţi nu îl agreează
· teama de a nu părea ridicol
· teama de a fi respins
Ca şi celelalte fobii, declanşează modelul automat al comportamentului de evitare. Dacă situaţia nu poate fi evitată, subiectul devine încordat şi anxios. Mai mult, pe lângă reacţia specifică de teamă, fobiile specifice declanşează şi stări afective de culpabilizare, furie, resentimente sau depresie, care pot genera reacţii de evitare sau reacţii agresive. Şi pentru că obiectul fobiei sunt oamenii şi situaţiile sociale, aceştia vor reacţiona şi ei la rândul lor, complicând şi mai mult lucrurile (profeţia ce se autoîndeplineşte).
Prin urmare, caracteristica esenţială a fobiei sociale este teama de o evaluare negativă din partea celorlalţi, care îi vor critica performanţa, termenul de performanţă referindu-se aici la autocontrolul emoţional sau la executarea unor sarcini rutiniere. Pacientul cu fobie socială are expectanţe negative în ceea ce priveşte performanţele sale şi că acest lucru va atrage după sine respingerea sau izolarea socială. Aflaţi în situaţiile anxiogene, subiecţii vor fi încordaţi, se vor simţi stânjeniţi, se vor comporta inadecvat, iar ceilalţi îi vor aprecia ca atare, confirmând astfel credinţele negative ale subiecţilor despre ei înşişi.
"Fiecare are nevoie de o imagine pozitivă în tranzacţiile cu ceilalţi" spunea Carl Rogers. Aceasta este tocmai tema fobiei sociale, dorinţa puternică de a face o impresie favorabilă asupra celorlalţi asociaţă cu teama subiectului că nu va reuşi acest lucru. Posibilitatea unor evaluări din partea celorlaţi va activa convingerile negative determinate de anumite evaluări trecute, eventual singulare sau izolate ("Dacă ceilalţi vor avea o părere negativă despre mine, atunci viaţa mea va fi distrusă"). Iar această situaţie, considerată periculoasă va activa mecanismul de declanşare a anxietăţii, cu toate componentele sale fiziologice, cognitive, afective şi comportamentale, care în evoluţia subiectului s-au demonstrat utile, dar care, în respectiva situaţie, devin surse suplimentare de ameninţare la adresa imaginii de sine şi de anxietate.
Spre deosebire de atacurile de panică, unde "catastrofa" are şanse foarte mici să se producă, în cazul fobiei sociale, evenimentele negative de care se teme subiectul chiar se întâmplă.
Pe baza modelului cognitiv general al fobiei sociale (convingeri de bază, supoziţii cu caracter condiţional şi reguli rigide referitoare la performanţele personale), terapeutul va realiza împreună cu pacientul schematizarea cazului concret pentru care acesta din urmă se prezintă la terapie. O importanţă crucială o au identificarea comportamentelor de asigurare, a componentelor somatice şi cognitive ale anxietăţii, precum şi a naturii procesărilor interioare referitoare la imaginea de sine. Acestea se obţin din descrierea pacientului a unor episoade recente în care s-a manifestat anxietatea socială şi prin răspunsul la întrebări directe adresate după expunerea reală la o situaţie anxiogenă sau, dacă este posibil, în timpul expunerii.
Citeşte şi:
Copyright © 2014 Centrul de Educaţie Medicală. Toate drepturile rezervate.