Ce este anxietatea

Ce este anxietatea

Anxietatea se întâlneşte în majoritatea sindroamelor şi entităţilor nosografie, într-o proporţie mai mult sau mai puţin importantă. În mod clasic, ea era axul central al nevrozelor, categorie nosologică pe care clasificările moderne nu au mai acceptat-o.

După Enăchescu (2005), anxietatea este o stare de nelinişte psihopatologică ce se defineşte în trei moduri:

a) sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectual, al unui pericol neprecizat care ar urma să se producă, sentiment care este însoţit de elaborarea unor fantasme care amplifică totul, ridică situaţia la proporţiile unei drame.

b) o atitudine de aşteptare în faţa unui pericol, ce are caracterul unei veritabile stări de alertă care invadează individul în totalitatea sa şi care se asociază cu impresia unei catastrofe imediate.

c) convingerea unei imposibilităţi absolute de a acţiona, la care se asociază sentimentul unei proprii dezorganizări şi al aneantizării persoanei respective în faţa pericolului.

Aceste caracteristice disting, după părerea autorului, anxietatea de teamă, care este o emoţie analogă anxietăţii, dar legată de un pericol obiectiv şi real. Această opoziţie face din teamă un comprehensibil pentru celălalt,  pe  când aprehensiunea anxietăţii îi apare ilogică, iraţională şi disproporţionată în raport cu riscurile percepute de pacient.


 Foto: Rucsandra Calin

 

 

 

Flight or fight response

 

 

 

 

Stările emoţionale constituie una dintre funcţiile importante controlate sau mediate de bulbul rahidian. Putem fi cu simţurile treze sau adormite şi, tot la fel de bine, putem fi în stare de alertă sau calmi, aceste stări reprezentând modalităţi de adaptare. Într-un fel, acestea sunt "stări de pregătire" a organismului, care fac posibilă adoptarea strategiei celei mai potrivite în faţa unei situaţii neobişnuite. De exemplu, dacă suntem în alertă avem o predispoziţie de a observa un lucru neobişnuit, gândindu-ne ce ar putea să însemne. Daca suntem într-o stare de anxietate, identificăm mai uşor lucrurile ce pot crea anxietatea sau problemele care ar putea să apară. Dacă suntem înspăimântaţi, suntem gata să fugim în cazul în care situaţia devine periculoasă.

În 1920, Walter Cannon a examinat modificările care apar în organism atunci când suntem gata să reacţionăm, adică atunci când suntem într-o stare de alertă intensă, determinată fie de furie, fie de teamă. Într-o serie de investigaţii ingenioase, în care li se cerea subiecţilor să înghită un balon care era apoi umflat, pentru a le măsura contracţiile stomacului, Cannon a identificat o serie de modificări fiziologice. Aceste modificări se manifestau simultan, formând  ceea ce el a numit reacţie de urgenţă (în condiţii limită) sau reacţie de panică.  Ele  formează  un  sindrom  sau un ansamblu complet de simptome distincte care se manifestă simultan, pentru a duce la un rezultat. Cannon a numit acest rezultat răspuns de luptă sau de fugă (flight or fight response), deoarece efectul său este de a produce, pe loc, o mare cantitate de energie, care permite individului fie să fugă de stimulul de alarmă, fie să-l atace. În ambele situaţii, corpul necesită o mare cantitate de energie pentru atingerea finalităţii, iar reacţia de panică furnizează această energie.

Dacă analizăm reacţia de panică în detaliu, observăm că implică destul de multe modificări complexe în organism. Pentru a putea să utilizăm eficient energia, trebuie să furnizăm o cantitate considerabilă de sânge muşchilor, ceea ce determină o serie de modificări. Inima bate mai repede, presiunea sângelui creşte şi muşchii sunt irigaţi mai abundent decât de obicei, iar organele viscerale - stomacul şi ficatul- mai puţin. Trebuie, de asemenea, ca nivelul zahărului în sânge să fie ridicat, pentru că acesta reprezintă "combustibilul" şi multe modificări specifice reacţiei "de luptă sau de fugă" duc la o asemenea creştere a nivelului de zahăr. Zahărul stocat în organism este eliberat în sânge, zaharidele fiind digerate foarte rapid, ceea ce duce la întârzierea digestiei pe termen lung a altor tipuri de hrană; saliva se modifică, devenind foarte bogată în enzime (tot pentru favorizarea digestiei rapide a zaharidelor), dar devine şi foarte densă, ceea ce poate determina o senzaţie de uscăciune a gurii. În afară de zahăr, este nevoie şi de o cantitate mare de oxigen în sânge, pentru a face posibilă eliberarea acestei energii, motiv pentru care, în timpul reacţiei de urgenţă, respiraţia se face mai adânc şi mai rapid. Există multe alte modificări determinate de reacţia de panică, cum ar fi modificările compoziţiei sângelui, care se coagulează mai rapid, dilatarea pupilelor sau răspunsul pilomotor.


Toate aceste mici modificări se petrec simultan, formând un ansamblu de răspunsuri la o situaţie periculoasă, care măresc şansele de a ieşi cu bine din situaţia respectivă.

Totuşi, în cazul majorităţii pericolelor moderne, este de aşteptat să nu reacţionăm fizic, prin luptă sau fugă, deci reacţia de panică poate fi inadecvată. Organismul generează toată energia menţionată anterior, dar, în cazul acestor pericole, ameninţarea ia sfârşit înainte de consumarea energiei eliberate. Un motiv pentru care persoanele cu activităţi stresante sunt mai sănătoase dacă fac regulat exerciţii fizice poate fi acela că mişcarea le permite să consume o parte din energia fizică produsă de tensiunile manifestate sub forma reacţiei de panică, la care îi supune activitatea efectuată.

În 1946, Selye a analizat modul în care se modifică reacţia de panică atunci când animalele sunt supuse unui stres continuu, faţă de cazul în care au de suportat unul sau două şocuri bruşte. S-a constatat că există o adaptare pe termen lung a organismului în condiţii de stres, cunoscută drept sindromul adaptării generale. Aceasta înseamnă că organismul continuă să producă foarte multă adrenalină şi poate fi antrenat uşor într-o reacţie de urgenţă, dar cel mai adesea, simptomele foarte active ale reacţiei de panică sunt stinse. Deşi, în aparenţă, individul este calm, în realitate nu este.

Un studiu efectuat de Solomon (1963), a arătat că această adaptare pe termen lung la stres afectează serios sistemul imunitar al corpului, astfel încât indivizii supuşi la un stres îndelungat sunt mai puţin  rezistenţi  la  boală.  Schachter  (1964)  a  subliniat rolul important al factorilor sociali şi cognitivi în emoţie, în special în ceea ce priveşte nivelul de alertă, în sensul că aceasta provine din două surse: modificările fiziologice pe care le suportăm şi interpretarea pe care o dăm evenimentelor care se petrec în jurul nostru

Prin urmare, ca reacţie afectivă specifică, anxietatea este asociată cu reacţii neurovegetative diferite, ca de exemplu dificultăţi cardiace şi respiratorii, dispnee, puls accelerat, scăderea tonusului muscular sau spasme musculare, reacţii descrise asemănător şi în stările de stres.

 

Citeşte şi:

Cauzele anxietăţii

Atacul de panică

Stresul posttraumatic

Tulburarea obsesiv compulsivă

Fobiile

Terapia anxietăţii

 

 

 

 

Copyright © 2014 Centrul de Educaţie Medicală. Toate drepturile rezervate.

Actualizat la 08.09.2021, 18:28