Studiu privind evaluarea suportului dento-paradontal si implantar in vederea stabilirii unui algoritm de diagnostic privind integrarea morfo-functionala a aparatelor gnatoproteice conjuncte

Studiu privind evaluarea suportului dento-paradontal si implantar in vederea stabilirii unui algoritm de diagnostic privind integrarea morfo-functionala a aparatelor gnatoproteice conjuncte

628

Autoritate contractantă: Altele...

Studiu privind evaluarea suportului dento-paradontal si implantar in vederea stabilirii unui algoritm de diagnostic privind integrarea morfo-functionala a aparatelor gnatoproteice conjuncte


Aparatul dentomaxilar denumit de către gnatologi şi sistem stomatognat sau orofacial, reprezintă o entitate morfofuncţională deosebit de complexă, fiind alcătuit din componente variate sub raport structural, filogenetic şi ontogenetic. Activitatea lor armonioasă garantează exercitarea funcţiilor esenţiale specifice de masticaţie, fonaţie, fizionomie şi automenţinere (cu elementele ei de autoapărare, autostimulare şi autoreglare), contribuind totodată prin cooperare cu alte organe şi ţesuturi la actul deglutiţiei şi chiar al respiraţiei. Toate interrelaţiile fiziologice ale constituenţilor acestui ansamblu: oasele maxilare ce include dinţii împreună cu ţesuturile parodontale, mucoasa bucală, limba, glandele salivare, articulaţia temporomandibulară, complexul neuro-muscular şi vasele ce irigă întreg teritoriul funcţional asigurând nutriţia, sunt dirijate de către sistemul nervos central. Această dependenţă se datoreşte informaţiilor pe care le primeşte în mod permanent scoarţa cerebrală de la bogata reţea de recepţie existentă la nivelul aparatului dentomaxilar. Se satisface astfel echilibrul şi starea de sănătate a fiecărui organ, în cadrul căreia se integrează coordonatele ocluziei. Este recunoscut faptul că orice suferinţă apărută la nivelul aparatului dentomaxilar, generată de către o ocluzie traumatogenă se manifestă nu numai local, ci şi la distanţă de cavitatea bucală. Ultimele cerctări arată că orice alterare survenită la una dintre componentele aparatului dentomaxilar ( sub acţiunea cumulativă a anumitor factori declanşatori cu a celor favorizanţi), se manifestă pe un teren comun: cel al ocluziei. Invers, o dezorganizare la nivelul arcadelor dentare cu modificarea rapoartelor de angrenare, poate să se repercute asupra unuia dintre elementele aceluiaşi ansamblu, apărând tulburările disfuncţionale. Aşa cum dinţii sunt dependenţi de ţesuturile lor de sprijin care îi menţin în alveolele oaselor maxilare, tot aşa şi complexul parodontal depinde de activitatea arcadelor dentare, funcţia ocluzală normală producând o stimulare mecanică morfofuncţională ce dirijează mecanismele biologice responsabile de buna integritate a parodonţiului. Orice act terapeutic efectuat fără discernământ, în condiţiile necunoaşterii sau subestimării particularităţilor capacităţii şi a limitei de adaptare, respectiv de apărare a dinţilor, parodonţiului, articulaţiei temporo ¬mandibulare, oaselor maxilare, a complexelor neuromuscular şi vascular, riscă să bulverseze starea de echilibru morfofuncţional a aparatului dentomaxilar, prejudiciind astfel prin iatrogenie subiectul tratat. Analiza ocluziei funcţionale trebuie să fie folosită ca bază pentru toate actele terapeutice conservative odontale, parodontale, protetice, chirurgicale şi ortodontice. În condiţiile apariţiei dezorganizării ocluziei cauzată de către factorii disfuncţionali de risc care pot fi multipli, se produce o modificare a inter¬cuspidării dinţilor . În asemenea situaţii, informaţiile provenite de la toţi receptorii (mai ales cei odontoparodontali) prin intermediul conexiunilor existente între centrii subcorticali şi cei corticali, sesizează scoarţa cere¬brală, care este nevoită să ia atitudine printr-o ,,reprogramare" a mişcă¬rilor mandibulare. Scopul este tendinţa de anihilare a impactelor ocluzo¬articulare apărute (de tipul contactelor premature şi a interferenţelor ocluzale) ce constituie spini traumatizanţi, stresanţi pentru întreg an¬samblul aparatului dentomaxilar. Indiferent că este vorba de o interferenţă care nu a provocat încă fenomene de degradare parodontală , sau de un dinte cu mobi¬litate patologică marcată, într-o primă etapă, inconfortul funcţional survenit obligă la ocolirea impactelor, gene¬rând un nou tipar cerebral al contactării ocluzale. Pe parcursul unei astfel de comportări mandibulare cu rol compen¬sator, de evitare a zonei deficitare ivite la nivelul arcadelor dentare, se poate asista chiar la unele sacrificii de substanţă ca de exemplu apariţia unor faţete de abraziune, sau o uzură dentară aecentuată cu caracter lo¬cal, în tendinţa de a desfiinţa o obturaţie în supraocluzie. Cînd intercuspidarea maximă se face într-o pozitie excentrică, forţată (datorită unor cauze bine definite, de obicei obstacole ocluzale), denumi¬rea adecvată ar fi cea de ,,ocluzie de intercuspidare de necesitate" (sau de convenienţă), termen considerat clar şi sugestiv. Denumirea de ,,ocluzie de obişnuinţă" (habituală) se propune să fie rezervată cazurilor în care, după ani de zile, poziţia de ocluzie deviată de la normal nu a dat naştere la fenomene patologice, ci, dimpotrivă, ţesu¬turile s-au restructurat funcţional. În unele situaţii, mijloacele de protecţie ale aparatului dentomaxilar nu conduc la un echilibru ocluzoarticular, ele devenind responsabile de apariţia unor parafuncţii hipercompensatorii. În asemenea conjuncturi, în prezenţa unei ocluzii patologice cu ,,inter¬cuspidare impusă decompensată" (de cele mai multe ori de natură iatro¬genă), nu este suficient un examen clinic efectuat rapid. Din aceste motive se consideră că pentru a stabili dacă pacientul este un traumatizat ocluzal sau nu, este insufici¬entă o examinare (clinică sau pe modele de studiu) a rapoartelor dento¬-dentare numai în intercuspidare maximă, fiind necesară efectuarea şi a unui control în relaţie centrică, în propulsie şi în mişcările de lateralitate. Pentru determinarea relaţiilor intermaxilare se va utiliza sistemul ultrasonic bazat pe măsurarea timpului parcurs de undele sonice pentru măsurarea 3D a mişcărilor mandibulare în toate cele 6°. Totodată, se va pune accentul pe depistarea tulburărilor patologice prezente la nivelul complexului parodontal, al celui neuromuscular şi al articulaţiei temporomandibulare. Proiectul va urmări evaluarea, ierarhizarea modificărilor articulare prin examen ecografic, încercând o corelare între statusul dentar preprotetic şi cel post protezare. Se cunoaşte că ultrasunetele folosite în diagnosticul ecografic sunt inofensive pentru corpul omenesc, ceea ce le deosebeşte evident de radiologia convenţională, computertomografia sau medicină nucleară care utilizează radiaţii ionizante. Cunoscând faptul că spre deosebire de celelalte metode de examinare, ecografia este o metodă de examinare ,,în timp real”, medicul poatea aprecia instantaneu modificările patologice ale teritoriului supus intervenţiei exploratoare. Asocierea examenului ecografic al regiunii cervicale, incluzând examenul articulţiei temporomandibulare, examenului clinic specific în medicina dentară reprezintă o abordare nouă care poate deschide posibilitatea studiului interdisciplinar şi concretizarea rezultatelor prin elaborarea unui protocol de evaluare gnato-ecografic (explorare în dinamică). Reabilitarea orală prin utilizarea de aparate gnatoprotetice conjuncte presupune introducerea la nivelul cavităţii orale a unor aliaje ce pot modifica biochimia locală. Alături lor materialele ce constitue componenta fizionomică a acestora prin compoziţie şi modul de prelucrare în laboratorul de tehnică dentară pot infuenţa deasemenea biochimia cavităţii orale. Analiza chimică prin spectrometria de absorbţie atomică are drept scop determinarea concentraţiei unui element dintr-o probă, prin măsurarea absorbţiei unei radiaţii electromagnetice, de o anumită lungime de undă, la trecerea acesteia printr-un mediu ce conţine sub formă de vapori uniform distribuiţi atomii liberi ai probei. Absorbanţa măsurată este proporţională cu concentraţia. Tehnica presupune determinarea concentraţiei elementelor chimice ce intră în compoziţia unui anumit aliaj utilizat în realizarea unui aparat gnatoprotetic şi modul în care acestea pot influenţa structurile dento-parodontale. Se impune astfel analiza variaţiilor pH-ului salivar, precum şi evaluarea modificărilor chimismului salivar, ştiind că sistemul tampon H2CO3/HCO3‾ se opune acidifierii mediului bucal, iar sistemul fosfaţilor este orientat împotriva alcalinizării. Se vor asocia cercetărilor menţionate studiul morfopatologic al ţesuturilor implicate direct în reabilitarea gnatoprotetică. În acest context, urmarind progresele ştiintifice înregistrate cu noile posibilitati tehnice ale laboratoarelor de excelenta si sintetizând experienta acumulată în diagnosticul, urmarirea evolutiei si tratamentului protetic la o categorie de pacienti cu activitate constanta în mediu toxic, am desprins interesul general dar si necesitatea dezvoltarii unor cercetari multifactoriale care sa permită aprofundarea proceselor biologice caracteristice implicate în realizarea unei ocluzii naturale armonioase raportate la pacienti de diferite vârste precum si la efectele tratamentelor aplicate.
...
  • Fonduri
  • An : 2010
  • Data de la care : 01.07.2010
  • Data până la care : 30.06.2012
  • Sumă : 45000  RON
Actualizat la 29.03.2023, 09:46