Descriere

Descriere

Disciplina de Ortodonţie şi Ortopedie Dentofacială a fost iniţial predată studenţilor din anul I de la Tehnică Dentară de către Conf. univ. dr. Anne-Marie Rauten, ulterior de Şef lucrări dr. Mădălina Olteanu. Din 2021 însă, a fost introdusă în curricula de învăţământ a studenţilor anului al II-lea.

Obiectivul general al disciplinei. Înţelegerea şi însuşirea competenţei tehnicianului dentar în complexul asistenţei ortodontice, cunoaşterea tipurilor, modurilor de realizare și rolului diferitelor tipuri de modele utilizate în ortodonție și a simptomatologiei clinice specifice anomaliilor dento-maxilare.

Obiectivele specifice. La finalizarea cursului studentul trebuie să cunoască principiile ce stau la baza funcționalității normale a aparatului dento-maxilar, să cunoască indicațiile modelelor utilizate în ortodonție, să cunoască calitatea şi caracteristicile fizico-chimice ale materialelor, necesarul de materiale instrumente/echipamente pentru aparatura de laborator necesară realizării modelelor utilizate în ortodonție, să cunoască instrucțiunile specifice de depozitare şi manipulare pe tipuri de materiale şi instrumente/echipamente, să recunoască simptomele subiective şi obiective ale AnDM, să descrie etapele şi tehnicile examenului clinic al pacientului purtător de AnDM, să cunoască complicaţiile AnDm, să stăpânească şi să utilizeze tehnologia contemporană în scopul formării continue şi al procesării informaţiei şi nu în ultimul rând să aibă o atitudine critică, ştiinţifică şi eficientă în achiziţionarea şi folosirea informaţiei.

Programa analitică cuprinde un curs de 2 ore şi stagiu clinic de 3 ore săptămânal, desfăşurate pe parcursul semestrului 2 al anului doi de studiu.

Actualizat la 10.04.2023, 09:41