Descriere

Descriere

Începutul învățământului de semiologie chirurgicală craioveană a avut loc în anul universitar 1972-1973, când prima promoție de studenţi a facultăţii de medicină a ajuns în al treilea an de studiu, an în care Semiologia chirurgicală a fost inclusă în planul de învăţământ. Primul cadru didactic al disciplinei a fost Asist.univ.dr. Fane Ghelase, cursul fiind asistat de dr. Vasile Ciobanu (Șef de lucrări la disciplina de Anatomie) și dr. Petre Tonița (șeful secției Chirurgie I). Din anul universitar 1973/1974 au fost încadrați prin concurs la disciplină Conf.univ.dr. Ion Buşu, Șef Clinica de chirurgie I și Conf.univ.dr. Petre Georgescu, șef clinica de Chirurgie II și Urologie, care au predat atât Semiologia chirurgicală pentru anul III de învăţământ, cât și Patologia chirurgicală pentru anul IV.

Din 1994 cursul disciplinei de Semiologie chirurgicală a fost susținut de Conf.univ.dr. Ion Gugilă și și Conf.univ.dr. Traian Curcă. Din anul 1996, ia ființă Catedra de Semiologie chirurgicală, având ca şef de catedră pe Conf.univ.dr. Ion Gugilă.

Începând cu anul universitar 2003/2004 disciplina Semiologie chirurgicală a fost condusă de Prof.univ.dr. Ion Vasile iar din 2017 până în prezent responsabil de disciplină este Prof.univ.dr. Ionică Daniel Vîlcea.

Sediul disciplinei s-a aflat în permanență în Spitalul Clinic Județean din Craiova, inițial la etajul 4 și etajul 6, iar din 2003 sediul disciplinei a fost stabilit la etajul 6 în Clinica II Chirurgie Generală, activitatea cu studenții fiind extinsă și la etajul 3 în Clinica III Chirurgie Generală.

De-a lungul timpului colectivul disciplinei a fost reprezentat de personalități marcante ale chirurgiei craiovene: Prof.univ.dr. Ion Bușu, Prof.univ.dr. Petre Georgescu, Prof.univ.dr. Fane Ghelase, Dr. Petre Tonița, Dr. Vasile Ciobanu, Prof.univ.dr.Traian Curcă, Prof.univ.dr. Ion Gugilă, Prof.univ.dr. Ion Vasile, Prof.univ.dr. Firmilian Calotă, Conf.univ.dr. Marin Pașalega, Conf.univ.dr. Marian Munteanu, Șef lucr.univ.dr. Paul Mănescu, Șef lucr.univ.dr. Dr. Toma Paraliov, Șef lucr.univ.dr. Virgil Mustață.

În prezent colectivul disciplinei de semiologie chirurgicală este reprezentat de: Prof.univ.dr. Ionică Daniel Vîlcea (responsabil de disciplină), Prof.univ.dr. Cecil Sorin Mirea, Conf.univ.dr. Cristian Meșină, Șef lucr.univ.dr. Anca Ruxanda, Șef lucr.univ.dr. Liviu Vasile, Șef lucr.univ.dr. Theodor Viorel Dumitrescu, Șef lucr.univ.dr. Emil Moraru, Șef lucr.univ.dr. Mircea Pîrșcoveanu, Șef lucr.univ.dr. Cosmin Vasile Obleagă, Asist.univ.dr. Mihai Călin Ciorbagiu, Asist.univ.dr. Alexandru Munteanu.

Obiectivul disciplinei de Semiologie chirurgicală este de a oferi studenților din anul III suportul informațional și logistic necesar pentru a înțelege semiologia și propedeutica medico-chirurgicală, având următoarele deziderate: asimilarea noțiunilor necesare despre diagnosticul clinic în bolile chirurgicale (anamneză, examen clinic obiectiv, examene paraclinice); mânuirea instrumentarului chirurgical și utilizarea tehnicilor de bază din chirurgie; însușirea teoretică a semiologiei afecțiunilor tiroidei, sânului, organelor tubului digestiv și glande anexe și a sistemului vascular periferic; orientarea conduitei terapeutice prin noțiuni teoretice și practice de pregătire preoperatorie, postoperatorie și recunoașterea complicațiilor chirurgicale.

Activitatea publicistică la nivelul disciplinei a fost bogată, concretizată prin publicarea a numeroase cursuri, caiete de stagiu de semiologie chirurgicală și monografii de specialitate dedicate în principal studenților, internilor și rezidenților de chirurgie:

  •          Lucrări practice de chirurgie sub redacția Prof.univ.dr. Ion Bușu, Reprografia Universității din Craiova, în 1981;
  •          Semiologie chirurgicală – tub digestiv și glande anexe sub redacția Prof.univ.dr. Ion Bușu, Editura Scrisul Românesc, în anul 1981;
  •          Semiologie chirurgicală – curs pentru uzul studenților sub redacția Prof.univ.dr. Petre Georgescu, Reprografia Universității din Craiova, în 1983;
  •          Urgențe chirurgicale sub redacția Prof.univ.dr. Firmilian Calotă, Prof.univ.dr. Fane Ghelase, Editura Novus Craiova, 1992;
  •          Semiologie chirurgicală sub redacția Prof.univ.dr. Traian Curcă și Prof.univ.dr. Ion Gugilă, Reprografia Universității din Craiova, în 1998;
  •          Tratat de Semiologie Chirurgicală, sub redacția Prof.univ.dr. Traian Curcă și Prof.univ.dr. Ion Gugilă, Editura Agora, în 1999;
  •        Semiologie chirurgicală – manual pentru studenți sub redacția Prof.univ.dr. Ion Vasile, Conf.univ.dr. Marian Munteanu, Conf.univ.dr. Marin Pașalega și Prof.univ.dr. Ion Gugilă, Editura Medicală Universitară Craiova, în 2005;
  •    Semiologie chirurgicală – manual pentru studenţi sub redacția Prof.univ.dr. Ion Vasile, Conf.univ.dr. Marian Munteanu, Conf.univ.dr. Marin Pașalega Editura Medicală Universitară Craiova, 2014
  •    Semiologie chirurgicală - Caiet de lucrări practice sub redacția Prof.univ.dr. Ion Vasile, Conf.univ.dr. Marian Munteanu, Conf.univ.dr. Marin Pașalega Editura Medicală Universitară Craiova, 2015; 
  •    Surgical semiology for Foreign students sub redacția Conf.univ.dr. Ionică Daniel Vîlcea, Șef lucr.univ.dr. Cecil Sorin Mirea, Prof.univ.dr. Ion Vasile, Editura SITECH, Craiova, 2016.

În anul 2022, cu ocazia semicentenarului Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova a fost publicată monografia Semiologie chirurgicală sub redacția Prof.univ.dr. Ionică Daniel Vîlcea și Conf.univ.dr. Cecil Sorin Mirea la Editura Medicală Universitară Craiova.

Cercetarea ştiinţifică a disciplinei de Semiologie Chirurgicală a abordat o tematică largă, legată în mod special de chirurgia oncologică la nivelul întregului tub digestiv, de la esofag la rect, dar și a cancerului mamar, pancreatic sau tumorilor retroperitoneale. În urma studiilor clinice și a celor peste 10 granturi câștigate prin competiție de colectivul disciplinei au rezultat peste 100 de articole științifice, multe dintre acestea publicate în reviste indexate Web of Science. De asemenea, activitatea științifică s-a concretizat și în numeroase comunicări la manifestări științifice naționale și internaționale, colectivul disciplinei fiind prezent cu astfel de comunicări la toate congresele și conferințele naționale de chirurgie, dar nu numai.

Recunoașterea activității științifice și chirurgicale a disciplinei a făcut ca numeroși membrii ai acesteia să ocupe poziții onorante în societățile profesionale naționale, în comitetele științifice sau de organizare ale manifestărilor științifice de profil chirurgical dar și prin premiul „Alexandru Rădulescu” acordat în 2011 pentru o monografie publicată de colectivul disciplinei.

       

Actualizat la 07.04.2023, 12:30