Descriere

Descriere

Disciplina Semiologie Medicală este o disciplină didactică care realizează pregătirea generală clinică a studentului în medicină și a viitorilor medici. Aici se învață tehnica de examinare a bolnavului, raționamentul diagnostic și se formează gândirea medicală. Profesorii care predau semiologia medicală sunt adevărați maeștrii și devin adesea modele de urmat pentru viitorul medic.
Anul de debut al disciplinei de Semiologie Medicală la Facultatea de Medicină din Craiova a fost 1 octombire 1972, primele două cadre didactice fiind Prof. dr. Doc. Vintilă V. Mihăilescu și Prof. dr. Marius Georgescu, la acea dată asistent universitar.
De-a lungul anilor Disciplina Semiologie Medicală, cu cele două clinici medicale profilate, Clinica a II-a Medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență și Clinica Medicală I a Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova a beneficiat de serviciile unor cadre didactice de mare valoare, care au marcat evoluția acesteia, cum sunt: Prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, Prof. univ. dr. Florin Petrescu și Prof. univ. dr. Constantin Petru Stancu.
De asemenea, în aceste clinici de semiologie medicală cu profil de medicină internă s-au pregătit de-a lungul timpului generații de medici rezidenți și specialiști în în diverse specialități medicale, în primul rând medicină internă, dar și alte specialități conexe.
Cadrele didactice din cadrul disciplinei au participat și la pregătirea postuniversitară a medicilor prin organizarea anuală de cursuri, simpozioane și mese rotunde la nivel local, național și internațional.
Activitatea didactică a cadrelor didactice și activitatea de cercetare cu studenții doctoranzi este axată pe domenii specifice, respectiv patologia tumorală a tubului digestiv, patologia hepatică, patologia respiratorie. Din punct de vedere al editării materialelor didactice și a lucrărilor științifice, disciplina a editat de-a lungul timpului mai multe lucrări valoroase cu impact la nivel național. Au fost editate mai multe ediții ale manualului de Semiologie Medicală, sub redația Prof. univ. dr. Marius Georgescu și Prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, care a fost primit foarte bine de lumea medicală. De asemenea, în anul 2021 a fost editată o nouă ediție a manualului de Semiologie Medicală, sub redația Prof. univ. dr. Paul Mitruț, Prof. univ. dr. Forțofoiu Mircea Cătălin și a regretatului Prof. univ. dr. Florin Petrescu.
Colectivul de cadre didatice a publicat și publică lucrări științifice valoroase în reviste de specialitate din țară și străinătate. În cadrul disciplinei s-au desfășurat granturi naționale și studii multicentrice internaționale la care colectivul de cadre didactice a participat.
Disciplina noastră se numără printre fondatorii Societății Române de Semiologie Medicală cu participare semnificativă la acțiunile acesteia. Toți membrii disciplinei sunt membri ai Societății Române de Medicină Internă, dar și a altor societăți profesionale și au o activitate semnificativă din punct de vedere științific (simpozioane, mese rotunde).
Actualizat la 19.02.2024, 09:34