IDEI 163

Rezumat

  La nivel mondial, accidentul vascular cerebral ischemic (AVC) este a doua cauză de deces și motivul principal de invaliditate, care nu beneficiaza incă de o terapie specifică. După AVC, neuronii din zona infarctizată sunt frecvent pierduti iar astrocitele devin reactive si proliferative, perturband astfel echilibrul dintre neuroni si celulele non-neuronale in zona lezată, cu precădere in creierul imbatranit. Din acest motiv, restabilirea echilibrului dintre neuroni si celulele non-neuronale la nivelul ariei perilezionale dupa AVC este crucială pentru recuperarea post AVC. In plus, celulele gliale reactive generează o cicatrice ce initial este protectivă prin izolarea zonei afectate, dar pe termen lung cicatricea gliala actioneaza ca o bariera in calea regenerării neuronale. Incercarile de “dizolvare” a cicatricei gliale nu au avut succes. O strategie alternativă presupune transformarea tesutului glial inhibitor intr-un mediu favorabil regenerării, in special in creierul imbatranit care este sustinută de descoperirea reprogramării directe a celulelor non-neuronale in celule neuronale. Potentialul acestei noi tehnologii nu a fost incă testat in vederea imbunătătirii functiei de restaurare structurală si functională intr-un mediu ostil cauzat de reactia inflamatorie fulminant care are loc dupa AVC la nivelul creierului imbatranit. In acest scop vom folosi sisteme de livrare de gene care sunt disponibile si care folosesc retrovirusi ce codifică factorii de transcriptie SOX2, NEUROD1 sau o combinatie de doi factori de transcriptie (NEUROG2/BCL2), ambele sisteme avand ca tintă astrocitele reactive din zonal infarctizata de la animalele bătrane. Succesul reprogramării directe in vivo a celulelor gliale in neuroni va fi analizat prin identificarea fenotipare, iar impactul asupra recuperarii prin teste functionale. Având în vedere importanța covârșitoare a terapiei AVC, această abordare, dacă reuseste, va fi un progres semnificativ în domeniul tratării AVC.