FUSE

Rezumat

  REZUMAT FUSE
FUSE este un proiect extrem de inovator, legānd microbiomul de genomul şi răspunsul imunitar al gazdei. Această abordare este de ultimă oră īn cercetarea mondială a sepsisului; īn plus, această abordare științifică este noutate absolută īn Romānia. Acesta este primul studiu care urmăreşte identificarea şi caracterizarea impactului microbiomului asupra funcției imune īn sepsis, şi asocierea suplimentară cu parametrii funcționali suplimentară ai gazdei. Īn plus, acesta este primul studiu care evaluează, īntr-un model complex interacțiunea dintre bacteriom și genetica gazdei, şi efectul rezultant asupra răspunsului imun īn această populație. FUSE ridică gradul de conștientizare a ceea ce īnseamnă sepsisul, reunind cele mai active grupuri de cercetare, care studiază sepsis īn Romānia şi īn străinătate.
Sepsisul este o complicație foarte severă a infecțiilor bacteriene, fungice sau virale, care are o prevalență īnaltă īn populație și este īncă caracterizat de o mortalitate ridicată, de pānă la 30-40%. Ipoteza generală a acestei propuneri este aceea că apărarea gazdei īmpotriva sepsisului este determinată de fondul genetic al gazdei (genomul) și interacțiunea dintre patogen și bacteriile și ciupercile colonizatoare (bacteriom, micobiom). Această interacțiune este alterată la pacienții cu sepsis, și identificarea acestor dezechilibre va duce la descoperirea de noi ținte terapeutice.
Obiectiv general 1: descrierea interacțiunii dintre genomul gazdă și flora bacteriană și fungică (bacteriom și micobiom), și efectele sale asupra imunității la persoanele sănătoase.
Obiectiv general 2: identificarea dezechilibrelor dintre aceste interacțiuni la pacienții cu sepsis și asocierea cu vulnerabilitatea și severitatea sepsisului, pentru a proiecta noi strategii terapeutice.
Aceste obiective vor fi abordate prin studierea interacțiunii genom-microbiom-imunitate īntr-un grupuri de 500 de voluntari sănătoși și 250 pacienți cu sepsis, conform activităţilor descries.
Sepsisul este definit ca răspuns inflamator sistemic al organismului la infecții severe, ce poate conduce la disfuncții de organ, iar in cazuri grave moartea 1. Numărul de cazuri īn SUA depășește un milion pe an și recent fiind raportată o tendință de creștere anuală cu 13% 2,3. La nivel mondial, incidența estimată a sepsisului este 19 milioane de cazuri pe an 4. Īn lumea dezvoltată sepsisul este cea mai frecventă cauză de deces īn unitățile de terapie intensivă non-coronariene (ATI) cu o rata de fatalitate īntre 15-40% īn funcție de agentul etiologic; īn zonele cu resurse medicale limitate mortalitatea este mult mai mare. Date similare se pot extrapola și pentru Romānia, dar din cate cunoaștem, nu există studii indexate ISI sau rapoarte privind epidemiologia sepsisului īn țara noastră, ceea ce indică nevoia acută de conștientizare a impactului sepsisului īn Romānia.
Așa cum apare īn activitățile descrise mai jos, FUSE va urmări implementarea proiectului și validarea ipotezelor științifice pornind de la infrastructura existentă īn Laboratorul de Genomică Umană LGU UMFCV (Nimblegen Roche, Viia 7 Applied Biosytems etc), utilizarea acest echipamente īn cercetare cu o ipoteză validă de cercetare.

Prin intermediul proiectului, activitățile existente īn LGU sunt extinse cu achiziţionarea de echipamente pentru un nou flux: imunogenetică. Prin acest flux vom corela datele obținute prin genotipare cu impactul funcțional al variantelor genetice depistate - funcțiile şi interacțiunile genelor (şi proteinelor), cu scopul de a răspunde la īntrebări despre consecinţele variaţiei genetice la nivelul de transcript RNA, producerea de proteine şi imunologie funcțională. Tehnicile introduse includ izolarea de celule imunitare, culturi celulare şi stimulare ex vivo, evalute cantitativă a citokinelor prin ELISA, cuantificarea proteinelor prin Western blot, modularea țintită a expresiei genice prin transfecție (siRNA silencing). Introducerea acestui flux va crea un avantaj important pentru LGU, fiind un instrument extrem de util pentru proiectele de cercetare viitoare şi tehnici de diagnostic, dincolo de aplicațiile din studiul sepsisului.
Activitățile FUSE nu se limitează la tehnici introduse sau fructificarea celor exitente la UMFCV, dar integrează toate serviciile necesare obținerii răspunsuruilor la īntrebările de cercetare prin subcontractarea de servicii de nişă ca metagenome bacterian, metabolomică, secvențiere RNA. Ceea ce este crucial este transferul de know-how dinspre coordonator și rețeaua de colaboratori către de grupul de cercetare, īn integrarea, analiza şi aducerea aceste date la utilizare pragmatică.
Cunoștințele din acest proiect pot fi potențial folosite pentru cercetarea altor boli inflamatorii, unde se aplică tehnici similare. Utilizarea īn domeniile "non-sepsis" poate fi accelerată de rețeaua de colaborări deja stabilită a aplicanților FUSE cu cercetători din alte zone de expertiză.
FUSE aduce un cercetător recunoscut la nivel internaţional, Prof. M.G. Netea, pentru consolidarea competitivității cercetării din Romānia. Proiectul promovează excelenţa prin echipamentele destinate achiziţiei, care completează infrastructura deja existentă la LGU UMFCV. Acest lucru asigură stimularea cercetării, īmbunătățirea calității şi extinderea capacităţii de cercetare şi diagnosticare īn sepsis. Scopul final este creşterea competitivităţii īn cercetare şi educaţie medicală la standarde ridicate. Prin acestea, FUSE contribuie la punerea īn aplicare a strategiei naţionale de cercetare-dezvoltare-inovare 2014-2020, aprobată prin HG 929/2014