Evitarea conflictului sau angajarea Ón conflict?

 

 

Conflictul, aşa cum s-a mai spus, presupune tensiune, încordare şi o oarecare rivalitate. El împarte participanţii în două tabere care au ca scop câştigarea controlului asupra situaţiei. Cum rezolvăm această dilemă altfel decât prin fugă sau luptă, răspunsurile naturale, aproape instinctuale în faţa unui pericol real sau imaginar? Abandonăm situaţia sau ne angajăm în conflict? Există mulţi oameni care spun că un conflict nu merită efortul de a-l rezolva pentru că dezaprobă orice formă de agresivitate, explicită sau ascunsă. Şi atunci, îi vom vedea evitând sau refuzând într-un fel sau altul participarea într-o asemenea relaţie.

 

Sunt alţi oameni care văd conflictele ca pe o provocare, o modalitate de a-şi afirma sau confirma superioritatea, puterea şi deseori sunt catalogaţi ca incisivi. Însă deseori suntem puşi într-o situaţie care ne cere să ne implicăm şi de noi depinde ceea ce urmează, deznodământul. Indiferent dacă ne place situaţia pentru ocazia pe care ne-o oferă sau ne displace din cauza tensiunii create, este important şi de preferat să învăţăm să manipulăm situaţia astfel încât să provoace daune imediate minime şi câştiguri cât se poate de mari, nu doar pentru noi, ci şi pentru cealaltă parte. Dar de ce ar conta şi partenerul nostru de conflict, cu atât mai mult ce câştigă el din ceea ce poate că a provocat? Pentru că o gândire de timpul „totul” mie şi „nimic” celuilalt va genera conflicte viitoare şi dăunează imaginii noastre în faţa colegilor sau angajaţilor noştri, lucru care din nou ne va aduce neplăceri în relaţiile cu ei.

 

Există totuşi mai multe feluri de evitare a conflictului şi aproape tot atâtea de angajare identificate de B. Mayer (2000), iar Ana Stoica-Constantin (2004) le prezintă în cartea sa, „Conflictul interpersonal”.

 

Evitarea este în anumite situaţii necesară şi se poate dovedi chiar utilă, iar alteori poate duce la escaladarea conflictului sau la degenerarea lui în ceva mult mai greu de ţinut sub control. Putem vorbi despre opt tipuri de evitare care pot fi combinate şi folosite cu succes dacă situaţia o permite.

  1. Evitarea agresivă presupune intimidarea partenerului pentru a-l împiedica să continue. Mesajul transmis, verbal sau nonverbal, seamănă mai degrabă cu o ameninţare de genul „vei regreta”.
  2. Evitarea pasivă realizată prin întreruperea sau evitarea contactului, tăcerea, schimbarea sau evitarea subiectului sau părăsirea locului în care se află partenerul are la bază refuzul clar, explicit de a accepta conflictul.
  3. Evitarea pasiv-agresivă este folosită de cei care provoacă, apoi abandonează lupta. Îi vom vedea răspunzând la provocare printr-o afirmaţie cu o încărcătură emoţională puternică, dar nu par dispuşi să primească un răspuns. Ana Stoica-Constantin (2004) îi include în această categorie şi pe cei care fac o plângere, dar refuză să participe la rezolvarea problemei.
  4. Evitarea prin renunţare apare atunci când individul nu vede nicio ieşire din situaţia respectivă.
  5. Evitarea prin surogat se întâmplă atunci când îi împingem pe alţii în conflict, iar noi rămânem spectatori sau atunci când conflictul nu se poartă cu persoana-obiect, ci cu o alta mai puţin intimidantă. De exemplu, voi evita să mă cert cu şeful meu, care este autoritar şi voi prefera, mai degrabă, să am un conflict cu secretara lui pentru că simt mai puţină tensiune în relaţia cu ea.
  6. Evitarea prin negare este o strategie prin care nu recunoaştem conflictul, sperând că în felul acesta va dispărea, şi minimalizăm scopul şi dimensiunea lui.
  7. Evitarea prin rezolvarea prematură a problemei vizează faza iniţială şi uneori poate duce la rezolvarea totală a conflictului. Alteori bulversează partenerul prin confuzia pe care o creează şi permite evitarea adevăratei probleme.
  8. Evitarea prin capitulare se face prin acceptarea unui grad mai mare de responsabilitate decât considerăm că ne revine sau capitulăm la toate «capetele de acuzare». O variantă a acestui tip, spune autoarea, poate fi prezentarea prematură şi artificială a scuzelor pentru a evita ce urmează.

Care sunt, până la urmă, avantajele evitării conflictelor? Primul răspuns şi cel mai la îndemână este acela că protejează individul de tensiunea din conflict, dar şi de impactul unui răspuns negativ pe care acesta i l-ar putea aduce. Totodată, poate duce la rezolvări alternative ale situaţiei, fără o stare conflictuală şi, în acest caz, păstrează relaţia cu partenerul intactă. Însă, în celelalte cazuri, ea permite conflictului să crească din cauza neadresării acestuia, până la un punct când va fi mult mai greu, poate chiar imposibil de stăpânit. Tocmai de aceea, alegerea evitării ca soluţie trebuie să fie făcută în funcţie de partener şi, mai ales, de situaţie. Dacă obiectivele noastre şi ale partenerului sunt importante, atunci evitarea nu ar trebui să fie soluţia aleasă.

Şi atunci cum ne angajăm într-un conflict? Angajarea se poate face în cinci feluri de bază, prin care cei implicaţi caută să-şi satisfacă nevoile sau interesele.

  1. Abordările bazate pe putere sunt deseori calea sigură pentru deteriorarea relaţiilor. Deşi sunt agresive uneori, pot duce şi la rezultate pozitive. Aici sunt încadrate grevele, boicoturile, protestele publice etc.
  2. Abordările bazate pe drepturi invocă proceduri, regulamente, legi, politici care se cer a fi respectate.
  3. Abordările bazate pe interese vizează mai degrabă discutarea nevoilor şi obiectivelor fiecărei părţi şi nu impunerea forţată a unei soluţii.
  4. Abordările bazate pe principii au un caracter moral şi constau în invocarea unor standarde de conduită, scrise sau nescrise.
  5. Abordările bazate pe manipulare au ca scop aplicarea soluţiei printr-o modalitate ascunsă, dar nu neapărat rău intenţionată.

Angajarea în conflict are ca avantaj adresarea şi rezolvarea imediată a acestuia, fără a-i oferi posibilitatea de a «clocoti» şi a creşte în fundal. În plus, nici tensiunea psihică nu se acumulează în aşa fel încât să afecteze ulterior indivizii.

 

Un dezavantaj evident este acela că, dacă situaţia nu este gestionată corect, poate afecta relaţia în cazul în care soluţia presupune ca una dintre părţi să piardă. Şi dacă acest lucru este evitat, un conflict poate să lase un gust amar şi, pentru o perioadă, să împiedice partenerii să revină la starea normală de funcţionare.