Tipul de personalitate influenţează felul în care comunicăm şi relaţionăm cu ceilalţi. Dar această influenţă este semnificativă pentru conflict doar în măsura în care ea se înscrie în anumite tipare. Bineînţeles că relaţionăm altfel cu introvertiţii (cei centraţi pe sine) decât cu extrovertiţii (cei centraţi pe lumea exterioară). Într-un fel vom avea o relaţie cu un coleric sau un melancolic, tipurile de temperament instabile emoţional, şi în alt fel cu un sangvinic sau un flegmatic, tipurile stabile.

Mult mai relevant este însă modul în care se exprima tipul de personalitate în colaborare cu celelalte procese şi structuri psihice, legătură care a evoluat în funcţie de experienţa de viaţă, de evoluţia persoanei. Unii dintre noi suntem flexibili, carismatici şi reuşim natural să avem o relaţie bună cu ceilalţi, pe când alţii sunt dificili şi îi obosesc sau îi supără frecvent pe cei din jur, fără a avea neapărat această intenţie. Avem tendinţa de a-i evita pentru că nu întotdeauna avem chef de ei sau avem la dispoziţie resursele necesare pentru a le face faţă. Există situaţii însă în care suntem obligaţi să interacţionăm, ba mai mult, să ieşim cu bine dintr-un conflict cu ei şi să păstrăm o relaţie bună şi după ce divergenţele s-au rezolvat.

Brinkman şi Kischner (1994) au descris 10 tipuri de persoane dificile:

Tancul - este agresiv, confruntativ, dă mereu vina pe altcineva şi nu reuşeşte să se stăpânească;

Perfidul – atacă ascuns, folosind comentarii răutăcioase şi umor sarcastic;

Grenada – explodează zgomotos în legătură cu situaţii demult încheiate, care nu mai au legătură cu cele prezente. Porneşte atacul folosind elemente prezente, apoi divaghează;

Atoateştiutorul – nu tolerează discuţiile în contradictoriu şi corectările. Ceilalţi sunt vinovaţi pentru orice merge rău;

Atoateştiutorul închipuit - pentru a câştiga atenţia şi respectul oamenilor, face des exagerări şi afirmaţii pe care nu le-a verificat. Ştie suficient despre un subiect pentru a face faţă unei conversaţii, apoi elaborează pe marginea celor cunoscute;

Serviabilul – vor să le facă pe plac celorlalţi şi fac deseori promisiuni sau îşi asumă angajamente pe care nu vor reuşi să le respecte. Deşi nu se simt responsabili de nerespectarea promisiunilor, suferă când consecinţele sunt negative. Aşadar, vor oferi scuze şi explicaţii. Vor să trăiască în armonie, dar au tendinţa de a repeta comportamentul, în ciuda scuzelor şi a noilor promisiuni că nu se va mai întâmpla;

Nehotărâtul – este obsedat de posibilele consecinţe negative ale fiecărei decizii, aşa că amână la infinit sperând că va primi ca prin minune o idee mai bună;

Taciturnul – are o atitudine pasivă şi poate fi de două feluri: taciturnul concentrat pe sarcină (convins că nu poate să-i determine pe ceilalţi să fie la fel de atenţi ca el, se retrage şi refuză să mai facă ceva) şi taciturnul centrat pe persoană (se retrage în tăcere atunci când armonia cu ceilalţi este pusă în pericol);

Negativistul - este perfecţionistul care vrea să îndeplinească sarcina fără erori şi, în tentativa lui de a elimina posibilele erori şi slăbiciuni ale celorlalţi, precum şi toate celelalte aspecte negative din jur, diminuează speranţa acestora şi distruge motivaţia colaboratorilor;

Jeluitorul - se plânge constant de diferite aspecte şi situaţii din viaţa lui, dar nu are nici cea mai vagă idee ce ar trebui să schimbe. Nu includem aici persoanele care se plâng pentru a descărca stresul, ci cele care au dezvoltat un mod de a fi din asta, cel care se văicăreşte constant fără a căuta sau a accepta soluţii.

NOTĂ: pentru mai multe detalii privind diverse modalităţi de a interacţiona cu aceste tipuri de persoane dificile puteţi consulta cartea „Conflictul interpersonal” de Ana Stoica-Constantin.