Consilierea psihologică

 

Ne putem lăuda cu faptul că din anul 2005 oferim studenţilor noştri sprijin în rezolvarea diverselor probleme importante care îi împiedică să dea randament maxim în procesul instructiv-educativ. De-a lungul timpului, am observat mai multe atitudini faţă de ceea ce se crede că este consilierea terapeutică/psihoterapia, faţă de ceea ce cred ei sau ceilalţi că se întâmplă în cabinetul de psihoterapie şi sperăm ca prin următoarele rânduri să mai spulberăm din ceaţa care învăluie acest proces intim, personal.

 

Dacă la început studenţii noştri ne abordau din curiozitate faţă de noutatea ideii, încetul cu încetul, tocmai din cauza lucrurilor menţionate mai sus, am constatat existenţa mai multor atitudini care au interferat cu activitatea noastră.

 

Există mitul că psihoterapia sau consilierea terapeutică se adresează oamenilor cu simptomatologie psihiatrică şi, deşi psihoterapia prinde aripi din ce în ce mai mari, teama celor care o solicită că vor fi consideraţi „nebuni” de cei care află acest lucru rămâne de neclintit. Pe de altă parte, stăruie şi greutatea acceptării faptului că te afli în impas şi ai nevoie de ajutor „specializat” pentru a rezolva o problemă obişnuită de viaţă pe care alţii o depăşesc cu uşurinţă, pentru care nu eşti obişnuit să ceri ajutorul, pe care nu o înţelegi în totalitate sau pentru care ceilalţi nu crezi că ar avea nevoie de sprijin. Le spunem des celor cu care interacţionăm în cabinet că ai nevoie de mai multă forţă să admiţi că ai o problemă decât să fugi de ea. Aşadar, lucrăm doar cu oameni puternici.

 

Un alt mit des întâlnit este acela ca psihoterapeuţii au calităţi extraordinare, asemănătoare spionilor din filme, de a controla minţile oamenilor şi de a le impune să facă anumite acţiuni. Dacă adaugăm la aceasta şi pasaje din CV-urile psihoterapeuţilor noştri în care sunt prezentate cursurile de hipnoză, reuşin să îi punem pe fugă pe cei mai sperioşi dintre dumneavoastră. Oricât de încântător ar părea la prima vedere şi indiferent cât ne-am strădui, ne este greu să credem că vom reuşi să realizăm acest lucru, pentru că psihoterapia/consilierea terapeutică are drept scop oferirea sprijinului de care clientul are nevoie pentru a-şi găsi propriul drum din labirintul problemei, cu ajutorul unei relaţii bazate pe încredere, atitudine nonevaluativă şi competenţa psihoterapeutului de a oferi accesul clientului la resurse pe care a uitat că le are sau pe care nu ştie cum să le folosească, şi nu aflarea celor mai ascunse secrete sau manipularea gândurilor clientului/”spălarea creierelor” celor cu care relaţionăm. Recunoaştem, am încercat în joacă atunci când eram studenţi lucrul acesta, însă am renunţat mai târziu pentru că nu ne-a reuşit şi ne-a fost greu să continuăm să tot acumulăm eşecuri, întrucât ne-am dat seama că ne afecta imaginea de sine.

 

La fel de răspândit este mitul că problema respectivă nu are soluţie. Că e atât de grea şi cu rădăcini atât de puternice încât indiferent cine este terapeutul şi în ce constă psihoterapia, nu are leac, şi-atunci ce sens mai are să mai încerci? Dacă ar fi aşa, atunci nimic din ceea ce se înscrie în sfera evoluţiei nu ar mai fi existat. Sufletul şi resursele omului sunt infinite, iar posibilitatea lui de a se recupera din situaţii care par imposibile este nelimitată. Mintea este cea care creează realitatea în care ne aflăm. Iar dacă ea a creat-o pe cea negativă, la fel o poate crea pe cea pozitivă. Pentru a vă demonstra singuri asta, e suficient să vă gândiţi la situaţiile în care aţi avut încredere oarbă în ceva, un curaj nebun şi o "încăpăţânare" fantastică de a reuşi, iar rezultatele au fost pe măsura aspiraţiilor.

 

Mai sunt multe lucruri de scris despre psihoterapie, însă, întrucât am enunţat că este un proces intim, în care primează relaţia şi felul în care aceasta se dezvoltă, preferăm să le păstrăm pentru momentele în care ne vom întîlni pentru a nu alunga „magia”.

 

 

 

Copyright © 2014 Centrul de Educaţie Medicală. Toate drepturile rezervate.