Alte precizari

Locurile bugetate eliberate din diverse motive pot fi ocupate, în ordinea descrescătoare a mediilor, de candidaţii care au obţinut medii între 5,00 (cinci) şi cea a limitei de admitere pentru locurile bugetate. Locurile bugetate eliberate până la 15 noiembrie 2009 pot fi ocupate de candidaţii din categoria precizată mai sus indiferent dacă s-au înscris sau nu în regim cu taxă.

Candidaţii care nu s-au înscris pe locuri cu taxă vor primi înştiinţare la domiciliu în acest sens, iar dacă doresc să se înscrie vor reface contra cost, conform hotărârii consiliului profesoral al facultăţii respective, toate activităţile practice prevăzute până la data înscrierii.

După data de 15 noiembrie 2009 beneficiază de această prevedere numai studenţii înmatriculaţi pe locurile cu taxă.

 

Absolvenţii cu diplomă de licenţă care doresc să urmeze o a doua specializare fără concurs de admitere în cadrul UMF-ului, se pot înscrie la specializarea dorită în perioada prevăzută si pentru ceilalţi candidaţi.

 

La înscriere vor depune un dosar cuprinzând următoarele acte:

-Diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta în original sau în copie legalizată;

-Diploma de licenţă în original sau în copie legalizată însoţită de foaia matricolă;

-Copie legalizată a certificatului de naştere (şi a celui de căsătorie dacă este cazul);

-Copie a buletinului sau cărţii de identitate;

-Adeverinţă medicală tip;

-2 fotografii tip buletin;

-Chitanţă doveditoare a plăţii taxei de înscriere;

 

Nu există restricţii la înscriere privind facultatea/specializarea/profilul absolvit, dar în cazul în care numărul de dosare este mare, comisia de admitere pe facultate va ţine cont de domeniile absolvenţilor şi de mediile de finalizare a studiilor la prima facultate.

 

Pentru concursul de admitere, în vederea verificării cunoştinţelor candidaţilor, sunt valabile volumele de teste pentru admitere elaborate de UMF Craiova, ediţia ianuarie 2009, iar tematicile şi bibliografiile manualelor recomandate prin hotărârea Senatului UMF Craiova vor fi afişate pe site-ul www.umfcv.ro.