Alte categorii

Candidaţii cetăţeni ai altor state decât cele membre ale Uniunii Europene pot studia în România fie pe cont propriu, fie în baza unei burse acordată de statul român. Indiferent de varianta aleasă, candidaţii se vor adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Direcţiei Generale Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene. Aceasta asigură echivalarea studiilor obţinute în străinătate, în concordanţă cu convenţiile internaţionale la care România este parte şi în conformitate cu legislaţia românească.


Dosarul de candidatură trebuie să cuprindă :

- formular tip de candidatură

- copie autentificată a diplomei de bacalaureat sau echivalentă şi a foii matricole

- copii autentificate ale diplomei de licenţă şi foii matricole – pentru studii post-universitare sau de doctorat

- atestat lingvistic

- copii autentificate ale certificatului de naştere, certificatului de căsătorie (dacă este cazul) şi paşaportului

- certificat medical (inclusiv testul HIV)

- patru poze tip paşaport.

Documentele vor trebui traduse în una din limbile română, engleză, franceză, germană, în cazul în care nu sunt redactate în aceste limbi.


Candidaţii care se află în România pot depune dosarul personal la Biroul pentru Studenţi Străini al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.


Taxa de şcolarizare este de 360 USD/lună şi trebuie achitată integral, în avans pentru 10 luni. Studenţii străini de origine etnică română beneficiază de o reducere de 30% a taxei de şcolarizare, cf. dacă adresează Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Direcţia Generală Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene, o cerere în acest sens şi anexează documentele doveditoare (copie după paşaportul străin, copie după certificatul de naştere propriu şi al unuia dintre părinţi, declaraţie notarială pe proprie răspundere că nu deţine buletin românesc şi domiciliul stabil în România).

Taxele nu acoperă costurile cazării şi întreţinerii.


După procesarea dosarelor de admitere, M.E.C.I. eliberează o scrisoare de acceptare la studii. Numai după primirea acesteia cetăţeanul străin (dintr-o ţară pentru care se solicită viză) virează banii în contul Universităţii şi aplică pentru obţinerea vizei la Ambasada României din statul respectiv. Dacă cetăţeanul respectiv aparţine unei ţări pentru care nu se solicită viză pentru intrarea în România, acesta se prezintă direct la Universitate cu scrisoarea de acceptare pentru înmatriculare. Informaţii despre bursele oferite de statul român, condiţiile de călătorie în România, vizele necesare şi misiunile diplomatice ale României pot fi obţinute de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.