Institutul Naţional de Informare si Documentare - INID, în calitate de beneficiar, anunţă lansarea proiectului "ACCES NATIONAL ELECTRONIC LA LITERATURA ŞTIINŢIFICĂ DE CERCETARE—ANELiS" finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
În scopul susţinerii activităţii de informare şi documentare necesară realizării temelor de cercetare-dezvoltare, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, beneficiază de acces online gratuit pana la 31 decembrie 2010, la următoarele baze de date:
|
ScienceDirect – Journals - www.sciencedirect.com
Platforma Science Direct va ofera peste 2000 de reviste cu text integral cu un indice de impact ridicat publicate de editura ELSEVIER. Ele sunt structurate pe colectii specializate din disciplinele umaniste, economice, tehnice si medicale. Nivelul academic ridicat precum si aria mare de specializari acoperite au facut ca aceasta baza de date sa fie una dintre cele mai apreciate baze de ddate la nivel mondial.
Scopul editurii ELSEVIER este de a oferi excelenta, astfel ca anual peste 25% din informatia stiintifica publicata la nivel mondial poarta marca acestei edituri.
|
|
Springerlink – Journals – www.springerlink.com
SpringerLink va pune la dispozitie peste 1600 de jurnale cu text integral si arhiva din 1997 pana la numarul curent. Prin serviciul Online First™aveti acces la numerele revistelor cu mult inainte de a aparea in varianta tiparita, astfel beneficiind de informatiile importante mult mai rapid.
Cunoastere, informatie si calitate sunt cele trei lucruri care modeleaza activitatea editurii SPRINGER. La nivel mondial este a doua mare editura stiintifica, specializata mai ales pe domeniile tehnic si medical.
|
|
Thomson ISI - http://isiknowledge.com
Web of Science – acces la rezumatele articolelor jurnalelor indexate ISI, din 1990 pana in prezent, majoritatea cotate cu indice de impact ISI.
ISI Proceedings 2007-2008 – acces la literatura lucrarilor de la conferintele internationale, o componenta de baza a comunicarii academice intenationale.
Journal Citation Reports 2007-2008 – ofera date statistice cuantificabile care premit evaluarea impactului revistelor in comunitatea stiintifica. Aceasta baze de date cuprinde numai revistele cotate ISI.
Derwent Innovations Index 2008 – cuprinde date despre brevete si inventii inregistrate in 41 de tari, inclusiv Romania
|
|
|
|
PROQUEST Academic Research Library - http://proquest.umi.com/login
Ofera acces la peste 4070 de reviste de specialitate din toate domeniile stiintifice, dintre care peste 2800 in text integral.. Pe o singura platforma online aveti acces la informatii din peste 160 de domenii stiintifice: economie, literatura, geografie, psihologie, stiinta, drept, reviste si cotidiane de interes general, educatie, religie, sanatate, stiinte umaniste, calculatoare, etc. de la edituri academice din toata lumea.
|
|
OXFORD JOURNALS – www.oxfordjournals.org
Oferta acces la textul integral la 211 reviste online grupate in 6 discipline, din care 125 de reviste sunt cotate ISI. Este oferita de una dintre cele mai mari edituri universitare din lume, o editura motivata de calitatea publicatiilor sale. Veti recunoaste angajamentul acestei edituri in standardele portofoliului sau de reviste cu conţinut datand din 1996 si pana in 2009 si in calitatea serviciilor sale.
|
|
Cambridge Journals - www.journals.cambridge.org
Cambridge University Press publica in prezent peste 220 de reviste academice peer-review grupate in 32 de discipline, din care 109 de reviste sunt cotate ISI. Continand ultimele cercetari dintr-o larga gama de subiecte, revistele editurii Cambridge sunt accesibile in intreaga lume in format print si online. Cambridge publica pe langa revistele proprii si reviste in colaborare cu peste 100 de societati profesionale si academice pentru a asigura succesul optim al fiecarei publicatii.
|
|
Wiley-Blackwell - Journals – www.interscience.wiley.com
Revistele publicate de grupul editorial Wiley-Blackwell (grupeaza editurile: John Wiley and Sons, Blackwell Publishing) sunt disponibile pe platforma Wiley Interscience. Abonamentul la revístele disponibile pe platforma Wiley Interscience ofera acces la peste 1400 de jurnale de specialitate cu text integral, din care peste 950 sunt cotate ISI.
|
