Statut CCMI

 

Statutul 

CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ

 
 
Capitolul I         
Denumirea, sediul, obiectivele si activităţile centrului de cercetare.
 
Art.1. Denumirea centrului de cercetare.         
În conformitate cu Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale Nr: 3373 din 10.03.1998 cu privire la înfiinţarea Centrelor de Excelenţă Ştiinţifică şi a Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr: 3035 din 08.01.1999 cu privire la adoptarea "Metodologiei privind identificarea şi recunoaşterea centrelor de cercetare ştiinţifică în vederea acreditării ca centre de excelenţă", se constituie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, centrul de cercetare cu denumirea: "CENTRUL DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ".
 
Art.2. Centrul de cercetare nu are personalitate juridică şi funcţionează în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Sediul centrului de cercetare se constituie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, Biobaza, strada Petru Rareş, Nr 2, camera 1. " CENTRUL DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" are dreptul la ştampilă proprie. Durata activităţii centrului este nelimitată.
       
Art.3. Obiectivele centrului de cercetare.
În conformitate cu priorităţile politice stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetării şi Tineretului în cadrul reformei universitare şi a integrării României în Comunitatea Europeană, cu programele naţionale de cercetare şi dezvoltare, cu strategia proprie de dezvoltare a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, principalele obiective ale " CENTRUL DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" sunt:         
-stimulrea cercetării ştiinţifice universitare în chirurgia minim invazivă;          
-realizarea unor structuri de cercetare interdepartamentale şi interuniversitare;         
-participarea la programe de cooperare internaţionale prin granturi de cercetare comune;         
-extinderea schimbului de informaţii în domeniul medical;          
-realizarea unor laboratoare de cercetare moderne, dotate cu echipamente la standarde internaţionale;         
-formarea unor echipe de cercetători competitive;         
-orientarea cercetării ştiinţifice pe teme de actualitate;         
-realizarea unui sistem de pregătire continuă a corpului didactic şi doctoranzilor;         
-dezvoltarea bazei materiale a UMF. Craiova;
 
Art.4. Tipuri de activităţi desfăşurate în cadrul centrului de cercetare:         
-studii de cercetare fundamentală;          
-cercetare aplicativă;         
-cursuri de perfecţionare postuniversitară;
-realizarea de workshop-uri pe teme de chirurgie minim invazivă;        
-realizarea unor contracte de cercetare în colaborare cu alte universităţi de medicină şi farmacie din ţară sau cu diverse instituţii;         
-informare şi documentare în special pentru tinerii cercetători, doctoranzi sau medici rezidenţi;         
-asistenţă medicală de specialitate.
 
 
CAPITOLUL II         
Organizarea centrului
 
Art.5. Activitatea " CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" este coordonată de un Consiliu de Conducere, format din:         
-directorul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ".         
-şefii departamentelor de Chirurgie Generală, Chirurgie Pediatrică, Obstetrică-Ginecologie, Urologie si ORL din cadrul centrului de cercetare.         
Directorul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" este şi preşedintele Consiliului de conducere.
 
Art.6. Alegerea membrilor Consiliului de Conducere al "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" se va realiza din 2 în 2 ani. În situaţii excepţionale când unul din membrii Consiliului de Conducere nu-şi mai poate exercita funcţia şi obligaţiile (plecări în străinătate pe o durată mai mare de o lună, boală, deces), Consiliul de Conducere poate numi temporar un alt membru al departamentului în Consiliul de Conducere.
 
Art.7. Consiliul de conducere are următoarele atribuţii:         
-stabileşte strategia ştiinţifică a centrului;         
-aprobă raportul ştiinţific anual;         
-face recomandări Consiliului Facultăţii de Medicină şi Senatului UMF Craiova privind dezvoltarea sau diversificarea activităţii "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ";         
-ia decizii privind folosirea si gestionarea resurselor financiare;         
-elaborează politica de personal a centrului.         
Consiliul se reuneşte în întâlniri ordinare sau extraordinare. Reuniunile ordinare au loc trimestrial iar cele extraordinare au loc la iniţiativa Directorului "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" sau la cererea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor centrului.
 
Art.8. Conducerea executivă a "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" este asigurată de către Directorul centrului şi şefii de departamente ai centrului.
 
Art.9. Directorul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" este ales de membrii centrului pentru o perioadă de 2 ani. Numirea şefilor de departamente ai centrului este făcută de Directorul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ".
 
Art.10. Conducerea executivă are următoarele atribuţii:         
-întocmeşte planul de activitate anual al centrului;         
-ia hotărâri operative privind activitatea "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" conform strategiei stabilite de Consiliul de Conducere;         
-întocmeşte raportul anual;
 
Art.11. Activitatea desfăşurată în cadrul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" este de interes ştiinţific. Centrul nu beneficiază de partimoniu propriu şi întreaga activitate financiar-contabilă se desfăşoară prin intermediul UMF Craiova.
 
 
CAPITOLUL III         
Personalul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ"
 
Art.12. Personalul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" este format din:         
- cadre didactice ale UMF din Craiova;         
- cadre didactice asociate;         
- doctoranzi;        
Pentru activităţi specifice de consultanţă, expertiză şi consiliere, se poate apela la specialişti recunoscuţi în domeniu din ţară sau străinătate.
 
Art.13. Personalul de cercetare este organizat în cinci departamente:         
-Chirurgie Generală;
-Chirurgie Pediatrică;         
-Obstetrică-Ginecologie;
-Urologie
-ORL          
Fiecare departament este condus de un şef de departament numit de Directorul "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ".
 
Art.14. Consiliul de Conducere poate mări numărul de departamente din centrul de cercetare sau numărul de cercetători dintr-un departament, în funcţie de priorităţile de cercetare interdisciplinară apărute.
 
Art.15. Responsabilitatea lucrărilor efectuate sau elaborate revine fiecărui cercetător şi departament de cercetare.
 
Art.16. Proprietatea intelectuală asupra rezultatelor cercetării aparţine autorilor, conform legislaţiei în vigoare.
 
 
CAPITOLUL IV         
Dispoziţii finale
 
Art.17. Aprobarea Statutului "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" s-a validat de către Senatul UMF Craiova în şedinţa din 27.01.2005.
 
Art.18. Decizia de înfiinţare a "CENTRULUI DE CERCETARE ÎN CHIRURGIA MINIM INVAZIVĂ" aparţine Rectorului UMF Craiova.